spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeLovitură de stat și în Gabon

Lovitură de stat și în Gabon

-

Preşedintele gabonez Ali Bongo Ondimba se află „în arest la domiciliu” înconjurat de familia şi de medicii săi, iar unul dintre fiii săi a fost arestat, acuzat mai ales de „înaltă trădare”, au anunţat miercuri liderii militari autori ai loviturii de stat din Gabon, relatează AFP şi dpa conform Agerpres.

- Reclama -

„Preşedintele Ali Bongo este ţinut în arest la domiciliu, înconjurat de familia şi de medicii săi”, potrivit unui comunicat citit la televiziunea de stat de militarii Comitetului de tranziţie şi de restabilire a instituţiilor (CTRI).

- Advertisement -

Alţi membri ai guvernului, precum şi fiul lui Bongo, Noureddin Bongo, au fost de asemenea arestaţi, au mai spus ei.

Noureddin Bongo Valentin, fiul şi consilier apropiat al şefului statului, Ian Ghislain Ngoulou, şeful de cabinet al preşedintelui Bongo, Mohamed Ali Saliou, adjunctul şefului de cabinet al acestuia, Abdul Hosseini, un alt consilier al preşedintelui, Jessye Ella Ekogha, consilier special şi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, precum şi numărul unu şi numărul doi din Partidul Democrat Gabonez (PDG) al preşedintelui Bongo „sunt arestaţi”, a continuat colonelul de armată care a citit comunicatul prin care anunţa că militarii au pus capăt regimului.

- Advertisement -

Ei au fost arestaţi mai ales pentru „înaltă trădare împotriva instituţiilor statului, delapidare masivă de fonduri publice, delapidare financiară internaţională în bandă organizată, fals şi uz de fals, falsificarea semnăturii preşedintelui Republicii, corupţie activă, trafic de stupefiante”, a mai spus el.

Parisul, Moscova şi Beijingul şi-au exprimat îngrijorarea după anunţul loviturii de stat din Gabon.

„Franţa condamnă lovitura de stat militară care are loc în Gabon”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Olivier Véran, precizând că Parisul „monitorizează cu foarte mare atenţie evoluţia situaţiei” din ţară.

Diplomaţia franceză „îşi reafirmă dorinţa ca rezultatul alegerilor, atunci când va fi cunoscut, să poată fi respectat”, a adăugat Véran în cadrul unei conferinţe de presă.

Un grup de ofiţeri superiori din Gabon au anunţat miercuri dimineaţa la televiziune că au preluat puterea, la scurt timp după ce autoritatea electorală naţională comunicase că preşedintele Ali Bongo Odimba a fost reales pentru al treilea mandat.

La canalul de televiziune Gabon 24, militarii au anunţat că reprezintă toate forţele de securitate şi apărare ale ţării din vestul Africii centrale. Ei au declarat că alegerile sunt anulate, toate frontierele sunt închise până la noi ordine, iar instituţiile statului sunt dizolvate.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img