Home Analize Londra anunță un eșec al negocierilor cu UE pe Brexit

Londra anunță un eșec al negocierilor cu UE pe Brexit

0

Ministrul britanic al comerţului, Liam Fox, a declarat că „intransigenţa” din partea Uniunii Europene împinge Marea Britanie către un Brexit fără un acord oficial cu Bruxellesul, într-un interviu publicat sâmbătă de Sunday Times, relatează Reuters.

„Cred că intransigenţa Comisiei ne împinge către imposibilitatea de a ajunge la un acord”, a declarat Fox pentru Sunday Times, după o misiune comercială în Japonia.

„Am pregătit bazele plecând de la care se poate ajunge la un acord, dar dacă UE decide că obsesia teologică a celor nealeşi este mai importantă decât bunăstarea economică a oamenilor din Europa, atunci este un Brexit al birocraţilor, nu al oamenilor şi nu va putea exista decât un singur rezultat”, a avertizat ministrul.

Depinde de UE dacă vrea să pună „puritatea ideologică” mai presus de economia reală, a spus Fox.

Dacă Marea Britanie nu va ajunge la un acord privind termenii divorţului său de UE şi va părăsi blocul chiar şi fără o înţelegere de tranziţie atunci se va întoarce din martie 2019 la relaţii comerciale în baza regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Cei mai mulţi economişti cred că asta ar provoca importante pagube celei de a 5-a economii a lumii, întrucât comerţul cu UE, cea mai mare piaţă a Marii Britanii, ar fi supus taxelor vamale.

Susţinătorii Brexitului susţin că ar putea exista unele suferinţe pe termen scurt pentru economia Marii Britanii, dar că pe termen lung aceasta va prospera după ce va ieşi din UE, despre care unii susţin că este un experiment eşuat de integrare europeană dominat de germani.

Vineri, guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, a declarat că şansele unui Brexit în absenţa unui acord au devenit „inconfortabil de mari”.

Ad

Exit mobile version