COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Dezbaterea electorală dintre candidații la funcția de primar general al Capitalei, organizată de Antena 3, ne-a dezvăluit o structură nouă a politicii românești cu clivaje până acum subestimate.
S-a petrecut ceva foarte interesant aseară la dezbaterea organizată de Antena 3. Ceva care are darul să clarifice puțin lucrurile și să scoată partidele din indistincție. Cătălin Predoiu le-a propus lui Nicușor Dan și lui Daniel Barbu să încheie o alianță, exact ca într-un tur doi, ca să poată învinge PSD-ul. ”Să facem un sondaj în ultima săptămână de campanie și să-l susținem cu toții pe cel mai bine plasat”, a spus el. După toate aparențele, propunerea a fost serioasă și nu un simplu joc, deși ar fi mai bine să spunem că a fost o propunere sinceră, căci și jocul ar fi fost cât se poate de serios.
Predoiu ar fi putut, de pildă, anticipând rezultatul, să facă propunerea doar pentru a scoate în evidență că ceilalți candidați ”de dreapta” ar avea o viziune îngustă și egoistă. Că refuză ”unificarea dreptei” din interese meschine, că pun partea deasupra întregului șamd. Oricum din poziția sa (al treilea în sondaje, la mare distanță de al doilea plasat) nu avea decât de câștigat.
Dar, așa cum ne-a asigurat, propunerea sa nu a fost o simplă manevră retorică, ci una ”serioasă”, discutată și asumată de întregul partid. Cătălin Predoiu a vizat o lovitură de teatru. Ce a urmat știm deja cu toții: Nicușor Dan și Daniel Barbu au refuzat oferta fără nici cea mai mică ezitare. Puteau face altfel? Ar fi putut să cadă pe gânduri și să înceapă o negociere la o emisiune în direct? Probabil că nu, măcar pentru faptul că nu le-ar fi permis să iasă din discursul pregătit. Dar semnificativ este că cei doi nu au părut nici surprinși și nici n-au ezitat, pentru că niciodată nu se gândiseră la o alianță cu PNL-ul.
Desigur, refuzul lui Daniel Barbu a fost cel mai radical și, în consecință, cel mai politicos. Candidatul ALDE a intrat în competiție nu pentru a câștiga, ci cu scopul de a face campanie pentru alegerile din toamnă. De altfel mesajul ALDE a fost unul general, legat de calitatea democrației, de libertățile individuale, abuzul serviciilor secrete și, în subsidiar, combaterea pe mai departe a regimului Băsescu înțeles nu ca tiranie personală, ci ca sistem. Nu există nicio îndoială că, dacă ar fi existat un tur doi, Daniel Barbu ar fi dat consemn de susținere a Gabrielei Firea, așa cum a reieșit din interviurile sale anterioare. E posibil ca prezența sa în campanie să fi fost și o mișcare în perspectiva revenirii la două tururi de scrutin. Călin Popescu Tăriceanu, de altfel, a plasat fără echivoc partidul său în opoziție cu ”regimul actual” , PNL fiind privit, deși aparent în opoziție, ca piesă a sistemului de putere. În opinia președintelui Senatului, regimul Iohannis este regimul Băsescu cu față umană, chiar dacă poziția guvernului Cioloș este ambiguă și indescifrabilă.
De-a lungul campaniei, din situația aceasta de candidat fără șanse, Daniel Barbu a putut fi nu doar foarte relaxat, dar și-a îngăduit luxul de a expune idei în care crede cu adevărat, unele mai puțin populare, cum ar fi bunăoară ideea separării radicale dintre stat și biserică și suspendarea finanțării publice a Catedralei Mântuirii Neamului. Niciun candidat care aspiră serios să câștige alegerile nu ar face acest lucru. Ca dovadă că nici măcar Nicușor Dan nu se opune proiectului, cu toate că ambianța politică din care provine nu are nimic în comun cu tradiționalismul.
Refuzul lui Nicușor Dan a fost însă nu doar categoric, dar chiar brutal, neezitând să așeze PNL și PSD în aceeași categorie a clasei politice corupte.
Prin urmare pretenția PNL de a reface o dreaptă anti-PSD s-a lovit nu de atât de refuzuri, asta nici nu ar fi fost grav, ci de o dezmințire categorică a premiselor însele. Nici Daniel Barbu și nici Nicușor Dan nu par să creadă că ar a exista, cu adevărat, ”o dreaptă” majoritară anti-PSD.
S-a vădit mai clar ca niciodată că cei care cred în unitatea de esență a electoratelor anti-PSD s-au complăcut într-o simplă ficțiune. Dreapta ca vot-anti PSD a existat în mod real până în 2004, dar apoi a devenit, încetul cu încetul, o ficțiune politică de care s-au slujit retoric PDL și fostul președinte Traian Băsescu, deși prin acțiunea lor au subminat unitatea. De la un punct încolo, dreapta anti-PSD s-a transformat dintr-o descriere a realității într-o idee normativă și poate tocmai de aceea a fost expusă cu atâta vehemență. Astăzi, doar strategii politici blocați în imagini vechi sau românii plecați de multă vreme în străinătate mai pot crede că mesajul anti-PSD ar fi, prin el însuși, de natură să mobilizeze electoratul de dreapta cu toate versiunile sale.
Eșecul lui Cătălin Predoiu, în cazul în care propunerea a fost sinceră și nu jucată, a fost acela de a crede că ura împotriva PSD ar fi mai mare decât ura împotriva abuzului și corupției, pe care cetățenii acestei țări le-au descoperit din plin, inclusiv la corifeii anti-PSD. Dacă ar fi fost lucid și dacă ar fi înțeles cu adevărat cum gândesc astăzi (și nu acum 15 ani) alegătorii ”de dreapta”, Cătălin Predoiu ar fi predat armele și ar fi căutat să-și șteargă identitatea amestecându-se printre susținătorii necondiționați ai lui Nicușor Dan. La acest punct, candidatul USB a avut perfectă dreptate.
În fine, propunerea lui Cătălin Predoiu a fost totuși binevenită. Căci, după ce se va renunța la reprezentările vechi despre politică și după ce unii își vor fi consumat decepția (firească), se va putea trece la o (re)descoperire a politicii românești în datele sale reale.
