ANALIZĂ DE BOGDAN TIBERIU IACOB PE INPOLITICS.RO:
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut o conferință de presă extraordinară în această seară, în care a răspuns multor întrebări legate de principiile de guvernare pe care partidul său este pregătit să le aplice. Dragnea a dezvăluit că are de gînd să îi facă președintelui Iohannis o propunere de premier care să nu poată fi refuzată, parafrazînd o replică a lui Brando, în ”Nașul”, fără a menționa dacă se referă la el însuși. Cu toate acestea, un anunț făcut de Dragnea ar putea decripta planurile sale pentru viitor, începînd cu faptul că în mod cert nu va fi el premier.
Astfel, Dragnea a anunțat că, la nivelul PSD, se va înființa o echipă de monitorizare care va supraveghea, pe domenii distincte, fiecare ministru și minister, pentru a se urmări modul în care aceștia își fac datoria.
”Programul nostru de guvernare a fost votat politic, guvernul va fi monitorizat de un grup de specialiști pe care l-am stabilit la nivelul partidului. Această echipă va face lunar rapoarte și, dacă va fi cazul, va face și propuneri, de orice natură, a acestui act” a spus el.
Prin mai multe reveniri asupra subiectului, pe parcursul conferinței, Dragnea a dat de înțeles că activitatea respectivei comisii de monitorizare va fi luată cît se poate de în serios.
De aici, am putea trage două concluzii.
Prima, aceea că Dragnea nu va fi premier.
Dacă ar fi el însuși propunerea PSD, ar fi ridicol să-și creeze singur o comisie care să-i stea în coastă dinspre partid, mai ales că el va rămîne, oricum, președinte. Ar fi un ”deranj” inutil…
A doua, este că Dragnea însuși va coordona comisia respectivă.
De ce afirmăm asta?
Simplu: în statutul partidului DEJA EXISTĂ o comisie de monitorizare, pe departamente, a guvernului.
Acea comisie poartă numele de Consiliul Național.
Astfel, potrivit articolelor 137 și 138 din statut:
Articolul 137
(1) În cadrul Consiliului Național al PSD se organizează departamente structurate pe principalele domenii de activitate guvernamentală în care sunt cuprinși membri ai Consiliului Național și specialiști din domeniile respective, membri și simpatizanți PSD.
(2) Departamentele au următoarele atribuții:
a) elaborează studii, strategii și programe ale PSD specializate pe domenii de activitate;
b) elaborează secțiuni specifice din cadrul Programului de Guvernare al PSD;
c) monitorizează activitatea ministerelor și a instituțiilor cu atribuții specifice pentru fiecare dintre domeniile de activitate ale Departamentelor;
d) analizează legislația în vigoare și proiectele de lege;
e) elaborează strategii și mesaje cu referire la activitatea curentă a Guvernului și a instituțiilor aflate în subordinea acestuia.
Articolul 138
(1) Președintele Consiliului Național, după consultarea cu președintele partidului, propune Comitetului Executiv Național al PSD structura departamentelor și coordonatorii de departamente.