Liviu Dragnea anunță că vor apărea informații despre finanțarea din exterior a manifestației din 10 august

Președintele Liviu Dragnea a declarat că în zilele următoare vor fi făcute publice informaţii ce arată că protestele din 10 august au fost finanţate şi din extern, iar protestatarii au fost bine organizaţi, încercându-se o lovitură de stat.

„Eu zic ca PSD să rămână la guvernare, că aşa m-am angajat în 2016. Cine a oprit pe cine să vorbească în partid? Sigur, a apărut o supărare cu doamna Carmen Dan, dar măcar altcineva să susţină demiterea ei. Doamnei Firea i s-a inoculat ideea că cineva vrea să arunce vina pentru 10 august pe doamna prefect. I-am şi spus doamnei Firea inaite de CEx am văzut în presă că doamna Dan ar fi spus ceva despre prefect, care e apropiat doamnei Firea. Nu putem vorbi de o vină pentru că eu sunt absolut convins că în 10 august instituţiile statului nu au acţionat ilegal, Jandarmeria a intervenit respectând regulamentele”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Preşedintele PSD a afirmat că s-a încercat o lovitură de stat, iar mişcarea a fost finanţată.

„Dar PSD ce trebuia să facă? Să o demită pe Carmen Dan, spunând că PSD le-a adus celor violenţi pietre din caldarâm. Au fost proteste finanţate şi din extern. Eu am auzit că vor ieşi săptămâna viitoare. Eu nu m-am folosit niciodată de zvonuri. E mai puţin important de unde (am auzit – n.r.). Vor ieşi informaţii despre faptul că s-au finanţat aceste proteste, că au fost organizaţi paramilitar, că au provocat întotdeauna jandarmii, au încercat să intre prin forţă în Guvern. Asta a fost o lovitură de stat”, a mai spus Dragnea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare