LIVE VIDEO CHARLOTTESVILLE: Stare de urgență la marșul extremei drepte/ REACȚIA LUI DONALD TRUMP DUPĂ VIOLENȚE

Autorităţile americane au declarat sâmbătă după-amiază o stare de urgenţă în localitatea Charlottesville, înainte de un marş al extremei-drepte, care militează pentru supremaţia albilor în Statele Unite, transmite BBC.

UPDATE: Președintele american Donald Trump a condamnat sâmbătă violențele care au izbucnit între naționaliști albi și contramanifestanți în orașul Charlottesville, din statul Virginia, informează Reuters, AFP și EFE.

„Trebuie să fim TOȚI uniți & să condamnăm tot ceea ce reprezintă ura. Nu este loc pentru acest tip de violență în America. Haideți să fim uniți”, a scris Trump pe contul său de Twitter, rețeaua sa socială favorită.

Tensiunile sunt extrem de ridicate, iar sute de persoane sunt aşteptate să participe la marşul ”Uniţi Dreapta”, organizat ca formă de protest după anunţarea planurilor de eliminare a statuii unui general al Confederaţiei, considerat un erou de război în statele din jumătatea sudică a SUA.

Guvernatorul Terry McAuliffe a decretat la rândul său starea de urgență pentru a ajuta statul să controleze violențele din Charlottesville. Potrivit CNN, forțele Gărzii Naționale din statul Virginia au fost convocate. Decretarea stării de urgență locală permite autorităților să solicite resurse suplimentare în caz de necesitate, a scris pe Facebook departamentul de poliție din Charlottesville.

Autoritățile locale au decis recent înlăturarea statuii generalului Robert E Lee din Parcul Emancipării din Charlottesville, măsură primită deopotrivă cu aprecieri și critici din partea cetățenilor. Lee a condus armata confederată a statelor din sudul SUA în timpul războiului civil din secolul al XIX-lea. Opozanții statuii spun că aceasta amintește de unele dintre cele mai negre capitole din istoria SUA când sclavia era legală și rasismul constituia norma.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare