spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

Lituania ACUZĂ după #Brexit: UE prin Germania și Franța sunt prietenoase cu Rusia

Lituania se teme că după Brexit Europa se va arăta mai puțin fermă față de Moscova și dorește ca Uniunea Europeană și Marea Britanie să își păstreze pe cât posibil relațiile, a afirmat luni seară șeful diplomației de la Vilnius, citat de AFP, trasmite Agerpres.

El și-a exprimat temerea că, în cadrul Uniunii Europene, „vocile celor care au luat poziții mai ferme (față de Rusia) vor slăbi” odată cu plecarea Londrei, considerată „un aliat strategic”.

Marea Britanie este un susținător fervent al menținerii sancțiunilor împotriva Rusiei din cauza Ucrainei, în timp ce Franța și Germania se arată mai flexibile.

Ministrul lituanian a criticat această abordare „mai pragmatică și flexibilă” care, în opinia sa, este „complet contraproductivă” și a cerut „sancțiuni suplimentare”.

Linas Linkevicius a făcut cunoscut că a avut consultări cu omologii săi din țările baltice și scandinavi care, la rândul lor, s-au pronunțat pentru „un proces civilizat” de definire a noilor relații dintre Londra și UE.

„Ne-ar plăcea să salvăm ce încă nu a fost distrus, ce este posibil de salvat”, a declarat presei Linas Linkevicius.

CITIȚI ȘI:România a SABOTAT reuniunea de la Varșovia a disidenților din UE împotriva Germaniei și Franței: Lazăr Comănescu și limba de lemn/ Polonia anunță că atacă duetul franco-german și anunță propuneri radicale marți la Summitul european

Chiar dacă în prezent trebuie „clarificate” relațiile dintre UE și Londra, Lituania „nu vrea să se grăbească pentru a expulza Marea Britanie”.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Articole relationate

    Categorii populare