Home Analize Liderul USR apără violențele din Piața Victoriei. Nu este nimeni violent sau...

Liderul USR apără violențele din Piața Victoriei. Nu este nimeni violent sau agresiv

0

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a susţinut, vineri, că jandarmii încearcă „să distrugă manifestarea paşnică a românilor din diaspora”, precizând că „este un abuz” atunci când „un stat decide să îşi gazeze propriii cetăţeni” care protestează.

„Suntem în Piaţa Victoriei. Sunt aici de două ore şi cam o dată la o jumătate de oră s-a dat întâi uşor, acum s-a dat un jet foarte tare de gaze lacrimogene. Toţi oamenii sunt iritaţi, sunt revoltaţi. Eram aici, adunam semnături în mijlocul pieţei, este o atmosferă foarte liniştită şi normală. (…) Nu este nimeni violent sau agresiv şi, totuşi, jandarmii încearcă să incite şi să distrugă această manifestare paşnică a românilor din diaspora. Deci este revoltător ceea ce se întâmplă, este un abuz incredibil când un stat decide să îşi gazeze propriii cetăţeni care vin să protesteze cum fac de un an şi jumătate. Sunt copii aici”, a afirmat Barna într-o înregistrare video publicată pe Facebook.

El a susţinut că jandarmii au dat cu gaze lacrimogene în Piaţa Victoriei, deşi la protest „nu exista nicio violenţă masivă”.

„99% din oamenii din această piaţă protestează paşnic şi liniştit (…) şi, totuşi, forţele de jandarmerie la ordinele acestui Guvern iresponsabil au decis să dea cu gaze lacrimogene”, a spus Dan Barna.

Noi incidente au avut loc la mitingul din Piaţa Victoriei, între protestatari şi jandarmi, forţele de ordine fiind nevoite să recurgă la gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a îndepărta persoanele violente.

De asemenea, METROREX a decis, din cauza numărului mare de persoane ce tranzitau zona, să închidă staţia de metrou Piaţa Victoriei, ceea ce presupune interzicerea accesului călătorilor în subteran, dar şi trecerea trenurilor prin această staţie fără oprire. Staţia se va redeschide la solicitarea autorităţilor.

Ad

Exit mobile version