Home Analize Liderul senatorilor PNL: Uneori am senzaţia că suntem la o şedinţă a...

Liderul senatorilor PNL: Uneori am senzaţia că suntem la o şedinţă a alcoolicilor anonimi

0

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat marţi, în plen, că are senzaţia că participă la o şedinţă a „alcoolicilor anonimi”, în care se schimbă doar rolurile, susţinând că lucrurile care i-au fost reproşate ministrului Muncii, Violeta Alexandru, de la tribuna Parlamentului „erau la fel sau poate chiar mai rele” în perioada guvernării social-democrate.

„Uneori am senzaţia că suntem la o şedinţă a alcoolicilor anonimi, doar schimbăm rolurile. Constat că se rostesc cuvinte grele, gen tartor, călău, trădare, se repetă obsesiv cuvântul doamnă, întrebări retorice, foarte multă frustrare, foarte multe sfaturi. În momentul când am folosit şi am făcut o comparaţie cu întâlnirea alcoolicilor anonimi, am avut proprietatea cuvintelor pentru că fac şi eu parte din această adunare şi asta este senzaţia pe care o am. Pentru că am văzut colegi care au urcat la tribuna Parlamentului şi care atât doamnei ministru, cât şi altor miniştri care au fost chemaţi la moţiuni simple le-au reproşat lucruri care erau la fel sau poate chiar mai rele în perioada guvernării lor sau a partidului lor”, a afirmat Fenechiu la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru.

Ad

Exit mobile version