Liderul PMP Ion Cupă: Mai mulți prieteni liberali mi-au reamintit recent că aveam mare dreptate

„Deși nu am mai postat niciun mesaj în perioada scursă de la alegerile parlamentare, am simțit nevoia să reamintesc faptul că actuala situație politică și socială, precum și echilibrul de forțe de la nivel parlamentar, îmi dau întru totul dreptate în ceea ce spuneam cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020”, scrie pe facebook liderul PMP Mehedinți Ion Cupă.

Acesta susține că la la aproape trei luni de la alegerile parlamentare, mai mulți prieteni ai săi din PNL l-au sunat și i-au reamintit câtă dreptate avea în declarațiile făcute cu puțin timp înainte de scrutinul din 6 decembrie 2020.

„Mai mult, deloc surprinzător, mai mulți prieteni liberali mi-au reamintit recent că aveam mare dreptate când spuneam că un vot pentru PMP ar fi trimis în Parlament politicieni utili României în procesul legislativ și ar fi însemnat asigurarea unui guvern coerent de centru-dreapta cu o majoritate solidă în Parlament. Mai exact, un guvern care avea liniștea necesară să facă reformele economice ce pot aduce prosperitate comunităților locale și familiilor de români. Așadar, prieteni din PNL mi-au readus aminte de adevărul spus înainte de alegeri și m-au determinat să fac un mic recurs la istorie, la interviurile date mass-media în acea perioadă. Am spus atunci și se confirmă pe deplin acum că un vot pentru PMP înseamnă stabilitatea unei guvernări eficiente de centru dreapta timp de patru ani de zile. Și tot la acea vreme spuneam că prin acest vot se va decide dacă vom avea stabilitatea atât de necesară dezvoltării sau vom avea un nou război româno-român”, scrie Ion Cupă, vicepreședintele PMP.

„Astăzi faptul că am avut dreptate și faptul că foștii adversari politici îmi reamintesc că am avut dreptate nu îmi dau niciun sentiment personal de satisfacție ci, dimpotrivă, îmi accentuează tristețea celui care a spus un adevăr izvorât din experiența politică acumulată, dar și tristețea că lucrurile nu se leagă în beneficiul acestui popor, iar țara noastră nu își găsește, din păcate, calea spre normalitate”, încheie Ion Cupă postarea de pe contul său de Facebook.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump amână atacarea Iranului

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat...

    Președintele croat refuză să îl accepte pe noul ambasador israelian

    Președintele croat Zoran Milanovic a anunțat luni că refuză...

    Cum omoară UE industria auto germană

    Industria auto germană s-a confruntat cu noi dificultăți în...

    Ministru spaniol, sex cu 2 prostituate românce in sediul Guvernului

    José Luis Ábalos, fostul ministru spaniol al Transporturilor, este...

    Români angajați de Iran pentru a înjunghia un jurnalist la Londra

    Un grup de bărbați români care acționau în numele...

    Afacerea cârciumii din sediul central al PNȚCD

    Primăria Capitalei informează că primarul general a Ciprian Ciucu...

    Apple folosește procesoare cu defecte în produsele sale de buget

    Apple folosește procesoare cu defecte minore în produsele sale...

    Articole relationate

    Categorii populare