Liderul Opoziției britanice, racolat de serviciile secrete cehoslovace?

Serviciul de spionaj din fosta Cehoslovacie ar fi încercat în anii ’80 să-l racoleze pe actualul lider al laburiştilor britanici, principalul partid al Opoziției, Jeremy Corbyn, relatează cotidianul The Times, citat marţi de agenţia EFE conform Agerpres.

Conform acestei publicaţii, care îşi sprijină relatarea pe declaraţii ale unor foşti membri ai serviciilor secrete cehoslovace, misiunea de a-l aborda pe Corbyn a fost încredinţată unui spion cehoslovac care acţiona sub acoperire diplomatică, dar şi sub o identitate falsă, Jan Dymic, numele său real fiind Jan Sarkocy. Acesta ar fi încercat să obţină de la Corbyn în principal informaţii despre serviciile secrete britanice MI5 şi MI6, exploatând adversitatea pe care acest politician – la acea vreme deputat – o manifesta faţă de sistemul capitalist.

Documente din arhivele serviciului de informaţii cehoslovac StB detaliază presupuse contacte pe care diplomatul cehoslovac le-ar fi avut cu Corbyn la Londra în anii 1986 şi 1987.

Solicitat să reacţionează în faţa acestor relatări, liderul laburist a spus că îşi aminteşte că s-a întâlnit cu respectivul diplomat la un ceai cu o anumită ocazie, dar a negat că ar fi avut mai multe întâlniri cu el.

Jeremy Corbyn, căruia serviciul de spionaj cehoslovac îi dăduse numele de cod ”Cob”, a negat de asemenea că ar fi oferit vreo informaţie serviciilor secrete din Cehoslovacia comunistă şi a respins totodată sugestiile că ar fi primit bani pentru astfel de servicii.

Fostul agent cehoslovac – expulzat din Marea Britanie în 1989 în urma unui caz de spionaj – a spus iniţial că l-a plătit pe Corbyn, dar apoi, potrivit The Times, a sugerat că alţi deputaţi laburişti, pe care nu i-a numit, au primit bani.

”Din punctul de vedere al securităţii statale cehoslovace, era logic să se axeze în principal pe politicieni de stânga din Occident, mai ales cei mai radicali”, explică Michal Miklovic, membru al Institutului Naţional al Memoriei din Slovacia, care păstrează arhivele serviciului StB.

O responsabilă cu acele arhive, Svetlana Ptacnikova, afirmă însă că în documente nu există dovezi ale unei colaborări a lui Corbyn cu serviciile secrete cehoslovace.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare