Liderii populiști italieni furioși după ce premierul dorit de ei a renunțat la mandat: ÎNCHISOARE GERMANĂ

Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, liderii mişcărilor antisistem şi, respectiv, de extremă dreaptă din Italia, şi-au exprimat furia lor, duminică seară, după ce Giuseppe Conte, premierul propus de ei, a renunţat la formarea guvernului, relatează AFP.

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a refuzat să numească un ministru al economiei şi finanţelor ostil monedei euro.

„Am lucrat săptămâni pentru a face să se nască un guvern care să apere interesele cetăţenilor italieni. Dar cineva (la presiunea cui?) ne-a spus NU”, a reacţionat Matteo Salvini, şeful Ligii (extremă dreaptă), pe reţelele sociale.

„Nu vom mai fi niciodată slugile nimănui. Italia nu este o colonie, nu suntem sclavii germanilor sau francezilor, ai spread-ului (diferenţa dintre dobânda împrumuturilor la zece ani pentru Germania şi Italia) sau ai finanţelor”, a insistat el.

„Italienii mai întâi. Nu renunţ la nimic”, a adăugat el pe Facebook.

Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 stele (M5S, antisistem), a fost şi mai furios şi amar, într-o înregistrare video difuzată pe Facebook.

„Există o mare problemă în Italia: democraţia”, a afirmat el, apreciind ca de „neînţeles” veto-ul preşedintelui Sergio Mattarella în legătură cu Paolo Savona, un veteran al finanţelor şi fost ministru, care consideră însă că moneda euro este o „închisoare germană”.

„Eram pregătiţi să guvernăm şi ni s-a spus nu, deoarece problema este că agenţiile de rating din întreaga Europă erau îngrijorate din cauza unui om care urma să devină ministru al economiei”, a explicat el.

„Atunci, să spunem clar că este inutil să mergem la vot, pentru că guvernele sunt făcute de agenţiile de rating, lobby-ul financiar şi bancar. Mereu aceiaşi”, a mai spus Luigi Di Maio, citat de France Presse.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare