Lideri din partidul cancelarului german cer negocieri cu Rusia

Mai mulți parlamentari germani din Partidul Social Democrat al cancelarului Olaf Scholz au solicitat, într-o scrisoare deschisă, negocieri de pace cu Rusis pentru încetarea cât mai rapidă a focului în Ucraina, relatează The Guardian.

Printre semnatarii scrisorii, publicată inițial de ziarul german Der Spiegel, se află mai mulți membri ai Bundestagului, Parlamentului European și ai statelor federale, fostul premier al Bremenului Carsten Silling și primarul din Dortmund, Thomas Westphal.

În scrisoarea intitulată ”Pistolele trebuie să tacă!”, grupul de parlamentari solicită o ofensivă diplomatică pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

”Continuarea războiului va duce doar la mai multe victime și distrugeri. Avem nevoie de o încetare a focului cât mai curând posibil ca punct de plecare pentru discuții de pace cuprinzătoare”, se arată în conținutul scrisorii.

Reprezentanții SPD vorbesc și despre o ”îmbunătățire a relațiilor cu Rusia”, despre care spun că ar fi posibilă doar după ce Vladimir Putin va părăsi puterea. Până atunci, ei susțin necesitatea găsirii unui așa-numit ”modus vivendi”, în care părțile aflate în conflict să convină să coexiste în pace, argumentând că o astfel de relație ”trebuie găsită cu guvernul rus pe baza recunoașterii unor realități care nu îi este pe plac și care exclude o escaladare ulterioară a războiului”.

În scrisoare, aceștia mai atrag atenția că livrările de arme Ucrainei ar putea fi interpretate de Rusia ca o intrare în război, existând riscul unui răspuns în consecință.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare