spot_img
luni, 16 februarie, 2026
2.4 C
București

Lider politic norvegian a abuzat sexual imigranți între care unul redus mintal

Un fost responsabil politic norvegian, Svein Ludvigsen, a fost pus sub acuzare miercuri pentru că a abuzat sexual trei solicitanţi de azil timp de mai mulţi ani, a anunţat Ministerul Public, relatează AFP și Agerpres.

”Parchetul a pus sub acuzare un fost lider politic pentru abuz sexual împotriva a trei persoane”, a declarat procurorul Tor Nordmo în cadrul unei conferinţe de presă.

Ludvigsen, 72 de ani, este acuzat că în perioada în care era prefect regional a abuzat sexual şi a exploatat vulnerabilitatea a trei solicitanţi de azil, mult mai tineri, dintre care unul cu probleme mintale.

Faptele au fost comise în casa inculpatului, în cabana acestuia, în hoteluri şi la prefectura Tromso¸(nord) între 2011 şi 2017, conform rechizitoriului.

Înainte de a deveni prefect, acest fost responsabil conservator a deţinut funcţii politice importante, între care cea de ministru al pescuitului între 2001 şi 2005.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Operațiunea Venezuela a costat 3 miliarde de dolari

    Activitatea militară americană din Caraibe, inclusiv operațiunea de capturare...

    Scandal la Munchen intre miniștrii de externe europeni și șefa diplomației UE

    O reuniune informală a miniștrilor de externe ai UE,...

    Stand-up cu Miruță la Munchen: Ca la autoservirile studențești de pe vremuri

    Ministrul apărării, Radu Miruță, publică azi, pe Facebook (!?),...

    În timp ce Bolo lovește persoanele cu handicap, in Serbia au 10 zile gratuit la Spa și recuperare balneo

    Recuperarea balneo-climatică a invalizilor de război militari și civili,...

    Ruperea Albertei de Canada și unirea cu America

    Provincia canadiană Alberta intenționează să organizeze un referendum privind...

    India spune NIET lui Trump

    India își va păstra autonomia strategică în ciuda promisiunii...

    Orbán: Bruxelles-ul și „marele capital” vor să ii jecmănească pe unguri

    Dacă vom permite "coaliţiei formate din partidul de opoziţie...

    Articole relationate

    Categorii populare