Home Dezvaluiri Lider al PSD cere un armistițiu politic în perioada deținerii președinției Consiliului...

Lider al PSD cere un armistițiu politic în perioada deținerii președinției Consiliului UE

0

Ioan Mircea Paşcu,vicepreşedinte al Parlamentului European,este de părere că luptele interne ar putea fi un obstacol pe care România îl va avea de trecut după preluarea preşedinţiei Consiliului UE şi că este nevoie de armistiţiu,la fel cum, pe vremuri,grecii opreau războaiele în timpul olimpiadelor.

Ioan Mircea Paşcu declarat, joi, la Mamaia, unde a participat la lucrările Şcolii Politice de Vară a Organizaţiei Femeilor Social Democrate (OFSD), că, după preluarea preşedinţiei, vor exista plângeri interne, motivul fiind „ca PSD să nu aibă succes”.

„Să nu uităm că lupta aceasta internă se poate manifesta şi în preşedinţie. Mă aştept, dacă pentru chestiuni care nu au nicio legătură cu lumea europeană avem plângeri şi reclamaţii transmise în afară, cu atât mai mult în timpul preşedinţiei. Pentru că există o părere, după părerea mea, destul de îngustă, care vede un succes al preşedinţiei române (la Consiliul UE – n.r.) ca pe un succes al PSD-ului şi lucrul acesta nu trebuie să se întâmple şi atunci trebuie să ne opunem cu toată forţele pentru ca PSD-ul să nu aibă succes”, a spus Paşcu.

El crede că în acest caz nu mai e vorba despre PSD, ci despre România şi ar trebui ca în această perioadă să existe un armistiţiu.

Ad

Exit mobile version