Lider al noului PNL: „Premierul buzoian Cătălin Predoiu, o perspectivă nu prea apropiată“

„Aș vrea să avem premier buzoian, dar treaba este complicată, în sensul că trebuie făcută o majoritate, or ei (alianța din jurul PSD, n.r.) se agață cu toate puterile. Alegeri anticipate nu se pot face, pentru că nu ai un sistem electoral și ajungi tot aici; le faci și ajungi tot cu cinci sute și ceva de parlamentari. Sistemul se va schimba cel mai devreme până la 1 aprilie-1 mai, dacă se merge în ritm accelerat; nu știm ce a discutat domnul președinte cu premierul. Apoi, când să faci alegeri anticipate? În toamnă, probabil. Dar dacă se prefi­gurează o nouă majoritate, nu știm cu cine o vom face”, co-președintele PNL Buzău, deputatul Cezar Preda (PDL), conform ziarului Opinia din Buzău.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare