Liberalul Florin Roman și-a pus în cap comunitatea evreiască

Deputatul evreilor din România, Silviu Vexler, dezvăluie un demers halucinant al PNL, prin deputatul Florin Roman, care a depus recent un proiect legislativ care reintroduce indemnizații de stat pentru foștii legionari și fasciști, ori pentru urmașii lor, transmite Inpolitics.

”Propunerea legislativă inițiată zilele trecute de domnul deputat Florin Roman reintroduce indirect posibilitatea ca foștii legionari și fasciști, precum și copiii acestora să primească indemnizații din partea Statului Român, alături de alte prevederi” avertizează deputatul, totodată președinte al Federației Comunităților Evreiești din România.

”La finalul anului trecut, Parlamentul României a adoptat propunerea legislativă care a eliminat posibilitatea acordării de indemnizații pentru criminalii de război, persoanele în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă şi/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și copiilor acestora. Un act de reparație morală față de persoanele care au fost victime ale acestor criminali de război, ale organizațiilor fasciste și ale mișcării legionare.
În prezent, la art. 14 din Decretul-lege nr. 118/1990 este specificat că :
“Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă și/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și copiilor acestora.”
În proiectul inițiat de dl deputat Roman, se propune modificarea art. 14 din actul normativ menționat în următoarea formă :
“(1) Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru dovedite infracțiuni contra umanității, respectiv persoanele în cazul cărora a fost pronunțată o sentință definitivă și irevocabilă prin care au fost condamnate pentru comiterea unor dovedite asasinate sau represiuni, individuale sau colective, cu scopul persecuției politice, etnice sau rasiale. Nici copiilor acestor persoane nu li se aplică prevederile prezentului decret-lege.
(2) în aplicarea prevederilor prezentului decret-lege obligatoriu trebuie avute în vedere și prevederile art. 1 și art. 2 ale Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și masurile administratige asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.”
Dispare formularea “activitate fascistă şi/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel”, iar o prevedere clară este transformată într-una care deschide din nou posibilitatea acordării acestor indemnizații.
În niciun stat democratic nu poate fi acceptabil ca cei care au comis, au coordonat, care au ordonat crime împotriva propriilor semeni să fie “recompensați”. Faptul că unii dintre ei au luptat împotriva dictaturii comuniste nu scuză faptul că au aparținut anterior unui alt regim dictatorial.
Solicit Parlamentului României eliminarea modificărilor propuse și menținerea formei în vigoare prevederilor legale” scrie deputatul, pe Facebook.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare