Liberalii vor comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni despre comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare că există suficiente argumente, inclusiv de natură constituţională, pentru promovarea unui astfel de proiect, care probabil va prinde contur în această sesiune parlamentară, dar nu înainte de a fi discutat şi agreat în coaliţie.

„Atât timp cât se discută acest proiect, este evident că există – din punctul nostru de vedere – suficiente argumente şi de natură constituţională să promovăm un asemenea proiect. Probabil că el va prinde contur în această sesiune parlamentară, dar nu înainte de a fi discutat în coaliţie şi agreat cu partenerii social-democraţi şi cei de la UDMR. Considerăm că ar putea fi o idee pe baza căreia am putea să ajutăm foarte mult procesul electoral din anul 2024 şi cred că ar fi oarecum prematur să discutăm detaliile acestui proiect înainte de a fi discutat şi asumat, bineînţeles, în cadrul coaliţiei”, a afirmat Stroe după şedinţa grupurilor parlamentare ale PNL.

El a fost întrebat şi cu privire la decizia CCR potrivit căreia o astfel de comasare ar fi neconstituţională.

„Depinde la ce vă referiţi. Contestaţia de neconstituţionalitate puncta un caz anume – proiectul care promova, la vremea respectivă, comasarea celor două alegeri. Acum, vom vedea. Şi probabil că cei din zona juridică, constituţionaliştii partidelor vor încerca să evite acea problemă sesizată de Curte la vremea respectivă. Cred că era toamna 2011”, a spus purtătorul de cuvânt al liberalilor. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare