Liberalii știu cine va fi contracandidatul lui Iohannis

Principalul partid de opoziție, cel Național Liberal, știe deja cine va fi principalul contracandidat al lui Klaus Iohannis pentru alegerile prezidențiale de la finele acestui an. Nimeni altul decât actualul lider al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea. Convingerea îi aparține deputatului liberal Răzvan Prișcă, prezent în platoul emisiunii „Cafeneaua politică
”, moderată în fiecare miercuri seara, la Canal 33, de reputatul jurnalist Horia Alexandrescu.

Prișcă a subliniat faptul că nu crede în alte variante, precum ar fi susținerea lui Călin Popescu Tăriceanu de către PSD sau a altui personaj politic, din interiorul sau exteriorul principalului partid politic al țării.

„Eu cred, și încerc să fiu cât se poate de rațional, că în turul al doilea al prezidențialelor, va intra un candidat susținut de PSD…Nu cred că va fi Tăriceanu, nu cred că va fi un alt candidat din afara partidului. Cred, și sunt aproape convins, că va fi Liviu Dragnea”, a precizat același Prișcă.

La rândul său, deputatul social-democrat Cătălin Rădulescu, coleg de platou la aceeași emisiune, a reamintit declarația de la finele anului trecut a șefului său de partid, care  anunța la acea oră că „nu exclude niciun fel de variantă”, incluzând fie o candidatură comună, PSD – ALDE, fie propria prezență.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare