Liberalii promit creşterea salariilor primarilor şi funcţionarilor publici cu 22%

Liberalii, reuniţi vineri în cadrul Ligii Aleşilor Locali, au adoptat o rezoluţie privind salarizarea primarilor, dar şi o creştere medie de 22% a salariilor pentru funcţionarii publici, începând cu 2017.

Potrivit rezoluţiei, PNL îşi asumă să preia în programul de guvernare al partidului adoptatea unui Cod al incompatibilităţilor şi salarizarea aleşilor locali. Liberalii nu au precizat însă procentele pe care le propun în ceea ce priveşte creşterea salariilor pentru primari.

“Partidul Naţional Liberal crede în valorile transparenţei şi onestităţii morale şi profesionale şi susţine adoptarea unui Cod de Integritate pentru Funcţiile Publice, un cod general, care să se refere la toate funcţiile publice – elective sau numite, locale sau naţionale care să privească şi regimul conflictelor de interese şi se referă la îndeplinirea cu integritate a unei funcţii publice”, potrivit Rezoluţiei Partidului Naţional Liberal Partidul “Administraţiei Locale – Partidul primarilor”.

Documentul prevede o creştere medie de 22% începând cu anul 2017 a salariilor funcţionarilor publici şi descentralizarea, cu asigurarea resurselor financiare pentru fiecare unitate administrativ teritorială. De asemenea, liberalii vor simplificarea procedurilor pentru creşterea gradului de atragere a fondurilor europene şi pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare