spot_img
vineri, 6 februarie, 2026
2.7 C
București

Liberalii au dat o lovitură de stat la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin

În legătură cu schimbarea managerului Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin prin Ordin de ministru sunt multe de spus: Că PNL a ales să facă o numire în persoana medicului Maliborschi ale cărui calități profesionale nu le pot contesta, dar pe care personal, l-am numit în această funcție și tot eu am considerat că mandatul său nu trebuie să continue, arată o lipsă totală de cadre în Partidul Național Liberal și mai mult, o încredere în deciziile mele și oamenii promovați de mine și Partidul Social Democrat de-a lungul timpului, a scris pe facebook președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

POSTAREA LUI ALADIN GEORGESCU:
Le pot mulțumi pentru această recunoaștere, dar ceea ce trebuie cu adevărat menționat este modul în care Ministrul PNL a schimbat managerul unității medicale, deși Legea nu îi conferă această posibilitate.
Ordinul emis azi este ilegal, deoarece pentru perioada stării de alertă, competența numirii, suspendării si eliberării din functie a persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul unităților sanitare din subordinea autorităților publice locale, aparține exclusiv acestor autorități.
În exercitarea acestor atribuții conferite de Legea nr. 55/2020 și de HG nr. 394/2020, l-am numit, prin dispoziție, ca manager interimar pe dl. dr. Radu Iman, pe durata stării de alertă, dispoziție care produce în continuare efecte.

Ce ar trebui să spună prefectul de Mehedinți, este cum se face că dacă a considerat că nu este legală dispoziția de numire a dr. Iman în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, nu a atacat-o!?
Sunt trei răspunsuri în acest caz: NU A ȘTIUT că o poate face, NU A AVUT CURAJ… sau… dacă aș puncta al treilea răspuns, aș coborî nivelul discursului public la cel promovat de prefectul județului în această perioadă și din respect pentru dumneavoastră, nu fac acest lucru!

În final, vă transmit tuturor, că în exercitarea atribuțiilor de președinte al Consiliului Județean am respectat și respect în continuare LEGEA! Înainte de a respecta legile țării, trebuie să le știi, iar prefectul nostru mai are mult până să le cunoască… abia mai apoi am putea ridica alte pretenții! Până atunci însă… n-aveți ce căuta în funcție, d-le Pavel!

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump își declară sprijinul pentru Orbán in alegerile din Ungaria

    Președintele SUA, Donald Trump, îl va susține pe premierul...

    Dosarul Epstein se detonează și la Forumul de la Davos

    Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei...

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Articole relationate

    Categorii populare