Libanul a refuzat vasul cu cereale ucrainiene

Primul transport cu cereale, care a plecat din Ucraina în baza acordului ONU, a fost refuzat de cumpărătorul din Liban din cauza livrării cu întârziere, anunță ambasada ucraineană de la Beirut, potrivit Reuters. Acum se caută un alt destinatar pentru cele 26 de mii de tone de porumb, transmite RFI.

Nava M/V Razoni a plecat din portul Odesa la 1 august, transportând peste 26.000 de tone de porumb în cadrul unui acord negociat de ONU, menit să atenueze criza alimentară globală declanșată de războiul din Ucraina.

„Potrivit informațiilor furnizate de expeditorul cerealelor ucrainene de la bordul navei Razoni, cumpărătorul din Liban a refuzat să accepte încărcătura din cauza întârzierilor în ceea ce privește termenii de livrare. Astfel, expeditorul caută acum un alt destinatar pentru a-și descărca încărcătura fie în Liban/Tripoli, fie în orice altă țară/port”, au anunțat ucrainenii.

Oficialii ucraineni spun că urmăresc să crească transporturile de cereale până la cinci nave pe zi în următoarele două săptămâni.

Alte două nave, care transportă 60.000 de tone de produse agricole, au plecat luni, 8 august, din porturile Ucrainei de la Marea Neagră.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump nu vine la București

    Donald Trump a răspuns la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan...

    Trump jr vrea să facă afaceri in Srpska

    Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, va...

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Articole relationate

    Categorii populare