Lia Olguţa Vasilescu, plângere la Poliţie împotriva unuia din denunţători pentru hărţuire

0
498

Lia Olguţa Vasilescu a depus plângere împotriva lui Eugen Becheru (foto), unul din denunţătorii săi, la poliţie pentru hărţuire.

Edilul Craiovei a precizat că a primit două mesaje la tânărul care a denunţat-o la DNA. „Este o sesizare către organele de poliţie la cererea doamnei primar, având în vedere că dânsa a primit nişte mesaje pe telefon în care domnul Becheru îi propunea să se întâlnească la un post de televiziune, să discute chestiuni care i-ar viza pe dânsa, pe dânsul şi pe avocatul dânsei, fără a explicita.În contextul dosarului penal existent pe rolul Tribunalului Bucureşti, s-a pus problema ca organele de cercetare penală sau Parchetul să nu interpreteze că doamna Primar ar face presiuni sau ar lua legătura cu martori sau alte persoane având alte calităţi în acel dosar penal. Acesta este scopul pentru care s-a adus la cunoştinţa organelor de cercetare penală. Ea a fost contactată în două rânduri prin mesaj telefonic de către această persoană”, a spus avocatul lui Lia Olguţa Vasilescu, Arabela Ionescu.

Primarul Craiovei a primit primul mesaj de la Eugen Becheru în ziua în care Tribunalul Bucureşti a anunlat mai multe probe din dosar. „Vezi că ai câştigat azi la Tribunalul Bucureşti, pe camera preliminară. Nu răspunde aici să nu interpreteze cineva ceva. Petru Becheru“, i-ar fi scris denunţătorul său.

Pe pagina personală de Facebook a postat acest mesaj unde a comentat. „Aseară, târziu, am primit acest mesaj. Am crezut că vreun amic îmi face o glumă. Dimineaţă, am luat dosarul de la DNA şi am văzut acolo că numărul de telefon aparţine, într-adevăr, denunţătorului Petru Becheru. Ce scenarii mai brodează mintea lui bolnavă? Sau cine îl pune să dea astfel de mesaje, eventual pentru a arată că acest dosar este pornit de la vreo “înţelegere” între mine şi el? Cineva a luat-o atât de tare pe coajă şi se gândeşte să arunce în curtea mea toată această farsă judiciară? Dimineaţă mi-am consultat avocatul şi voi formula plângere contra acestui individ care mă harţuieşte zilnic, în spaţiul public, şi mai nou vrea să se tragă de şireturi cu mine. Revin cu întrebarea: dacă denunţătorul arată aşa, cum e procurorul care m-a trimis la închisoare pe baza scenariilor unui om care necesită urgent o evaluare psihiatrică?“.

Petru Becheru (30 de ani), absolvent al Facultăţii de Matematică, având master în domeniul intelgenţei artificiale, în prezent doctorand, a devenit unul dintre cei mai importanţi martori în dosarul instrumentat de DNA împotriva primăriţei Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu (PSD). Povestea a pornit după ce Becheru, preşedintele Asociaţiei de Proprietari „Romarta“ din Craiova, nu a fost de acord să semneze anumite documente pe care le-a considerat ilegale, în schimb, s-a decis să le spună anchetatorilor tot ceea ce ştie. Mai exact, în 2015, tânărul în vârstă de 30 de ani, a făcut un denunţ la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Liei Olguţa Vasilescu, sesizând că ar fi vorba despre mai multe ilegalităţui comise în proiectele de reabilitare a faţadelor unor blocuri din centrul istoric al oraşului.