Home Economie Leul, cea mai mare depreciere din Europa de Est

Leul, cea mai mare depreciere din Europa de Est

0

Leul şi eurobondurile Bulgariei au înregistrat luni cele mai mari scăderi între monedele şi obligaţiunile statelor din estul Europei, pe fondul crizei din Grecia, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax.

Leul s-a depreciat în raport cu euro la 4,4931 unităţi, de la 4,4577 lei pentru un euro vineri.

Faţă de dolar a fost depăşit pragul de patru lei, potrivit cursului oficial al BNR. Un dolar era cotat vineri la 3,9783 lei.

Obligaţiuni ale Bulgariei în valoare de 1,49 miliarde de euro, cu scadenţă în 2024, au înregistrat cel mai amplu declin de la lansarea pe piaţă în 2014.

Monedele Poloniei, Ungariei şi Rusiei s-au depreciat cu cel puţin 1% în raport cu dolarul, iar indicii bursieri regionali sunt în scădere.

Cele mai mari patru bănci din Grecia deţin aproximativ 12% din activele bancare româneşti, iar în Bulgaria 28%, potrivit datelor băncilor centrale.

Cele mai mari patru bănci din Grecia sunt prezente pe piaţa locală prin intermediul Alpha Bank România, Piraeus Bank România, Bancpost şi Banca Românească.

În Bulgaria, United Bulgarian Bank este deţinută în proporţie de 99,9% de National Bank of Greece, pe piaţă având operaţiuni şi Piraeus Bank şi Alpha Bank.

Ad

Exit mobile version