spot_img
joi, 15 ianuarie, 2026
-4.1 C
București

Letonia reduce accizele la alcool pentru a atrage turiști din Finlanda și Estonia

Parlamentul Letoniei a aprobat luni un plan destinat reducerii cu 15% a accizei pentru băuturile alcoolice tari, cea mai recentă mişcare destinată atragerii turiştilor din Finlanda şi Estonia interesaţi de consumul de alcool, transmite Reuters.

Decizia Parlamentului de la Riga vine la o săptămână după ce ţara vecină Estonia a redus propria sa acciză la alcool cu 25%.

Comerţul transfrontalier cu alcool valorează 45 milioane euro numai pentru Letonia, în contextul în care magazinele de băuturi alcoolice de la graniţa Letoniei cu Estonia se luptă între ele pentru a atrage cât mai mulţi clienţi. Potrivit Asociaţiei berarilor din Estonia, anul trecut aceste magazine au vândut aproximativ 40,5 milioane litri de băuturi alcoolice.

Decizia Letoniei va însemna diminuarea cu 70 milioane euro a veniturilor din taxe însă dacă nu ar fi fost luată nicio măsură pierderile s-ar fi ridicat la 92 milioane euro, pe măsură ce o mare parte din comerţul cu alcool ar fi migrat în ţara vecină Estonia, au subliniat autorităţile de la Riga.

Guvernul Estoniei se aşteaptă, de asemenea, la o diminuare cu 12 milioane de euro a veniturilor din taxe în acest an, însă pe de altă parte prognozează că reducerea accizelor va creşte volumul vânzărilor de alcool, astfel încât să poată recupera trei milioane de euro pe an.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare