Leonard Doroftei părăsește România supărat că autoritățile îi evacuează cârciuma: Dacă eram prin vreun partiduleț mai păţeam aşa? Ăsta e prețul că nu m-am băgat cu nimeni!

Leonard Doroftei vrea să părăsească România, dezamăgit de faptul că pubul pe care îl deţine va fi evacuat. Fostul mare campion se va stabili în Canada, la Montreal, transmite Digi Sport.

Săptămâna trecută au apărut în presă informaţii că localul lui Leonard Doroftei va fi evacuat la finalul lunii august. El a primit spaţiul respectiv de la Primăria Ploieşti în urmă cu 11 ani, când a fost numit şi cetăţean de onoare al oraşului.

Blocul în care se află localul prezintă un risc seismic ridicat, astfel că „Moşul” a fost notificat să elibereze spaţiul. Interesant e că Doroftei susţine faptul că doar el ar fi primit această înştiinţare, nu şi restul locatarilor din imobil. Fostul mare sportiv a investit 200.000 de euro în afacere, astfel că această decizie e o adevărată lovitură sub centură. În consecinţă, ex-pugilistul se gândeşte la o măsură extremă: emigrarea.

Dacă eram prin vreun partiduleț mai păţeam aşa? Ăsta e prețul că nu m-am băgat cu nimeni! Întrebarea mea pentru Consiliul Local e: dacă tot mă dai pe mine afară, ai vreun proiect de reabilitare, ai ceva? N-au nimic, îți zic eu!„, şi-a început Doroftei discursul în Libertatea, pentru ca apoi, întrebat dacă s-a gândit la o formă de protest, să puncteze: „Greva foamei sigur nu fac, că mie îmi place să mănânc! Eu m-am întors acasă, n-am cerut nimic pe degeaba, proștilor care mă boscorodiți, am băgat banii mei munciți, banii scoși cu sângele meu, într-un loc care era mort și pe care l-am readus la viață! M-am întors pentru oameni, pentru ploieștenii mei, cu bune, cu rele, pentru voi toți! Dar, de vineri, mă simt fără mâini și fără picioare! Am decis: în octombrie, după ce rezolv aici cu toate datoriile, revin în Canada! Toată familia are cetățenia, asta e! O iau de la capăt la Montreal. Ploieștenii au fost prea mult, prea frumos și prea bine reprezentați de mine și cred că s-au saturat. Și clienții mei erau foarte mulți străini, cu ei trăiam. Ai mei s-au plictisit de mine!„.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare