spot_img
27.8 C
București
vineri, mai 27, 2022
AcasăDezvaluiriPrințul Nicolae se însoară: CINE E ALEASĂ? Fotografii cu cei doi și...

Prințul Nicolae se însoară: CINE E ALEASĂ? Fotografii cu cei doi și inelul de logodnă/ UPDATE: Reacție nervoasă a Casei Regale: Rămâne EXCLUS

-

Principele Nicolae, unul din nepoții Regelui Mihai, se însoară cu Alina Maria Binder, o tânără din România care a studiat la ASE și Ludwig Maximilian University of Munich. Ea are un masterat la SNSPA.

Anunțul a fost făcut pe facebook de Nicolae, care a fost exclus din Familia Regală. El afirmă că a fost binecuvântat de bunicul său.

UPDATE, REACȚIA CASEI REGALE: 

Majestatea Sa Regele Mihai I și Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, au luat cunoștință despre intenția fiului Principesei Elena, domnul Nicolae Medforth-Mills, de a se căsători.

Regele a răspuns nepotului său, urându-i fericire și pace sufletească, precum și puterea de a lua decizii corecte. Majestatea Sa a menționat, încă o dată, că decizia de a retrage titlul de principe al României și calificativul de Alteță Regală, precum și decizia de a scoate pe Nicolae din Linia de Succesiune rămân neschimbate, după căsătoria acestuia.

Custodele Coroanei a trimis, de asemenea, o scrisoare de felicitare nepotului Alteței Sale Regale.

Alina Maria a făcut liceul în București la I.L Caragiale. Ea a fost Director la Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) Filiala Germania și a făcut și  Scoala de Muzica si Arte Plastice Nr 4.

Viitoarea soție a lui Nicolae a lucrat ca PR la Aircraft Owners and Pilot Association of Romania

Alina Binder este cunoscută în lumea mondenă ca fiind fosta iubită a lui Sebastian Blaga, fiul fostului copreşedinte al PNL, Vasile Blaga. Ambii au studiat la Munchen.

Cei doi au apărut în public prima dată anul trecut la botezul prințului Joseph, fiul ducelui și al ducesei de Vendôme, în Franța. A fost prima ieșire publică a lui Nicolae după ce a fost exclus din Familia Regală a României.

CITIȚI ȘI: Principele Nicolae cu o misterioasă brunetă la Prințul Jean de Orléans

Cei doi s-au logodit în Cornwell, Marea Britanie.

Nunta va avea loc în vara anului viitor.

Nicolae e acuzat de o tânără Nicoleta Cîrjan că ar fi tatăl fetiței sale însă acesta ar fi refuzat testul ADN.

Nicholas Medforth-Mills este primul născut al principesei Elena, cea de-a doua fiică a regelui Mihai şi reginei Ana. În aprilie 2010, în virtutea Statutului din 2007 al Casei Regale, el a devenit prinţul Nicolae al României, devenind totodată al treilea în ordinea succesiunii la tron, după principesa Margareta şi după mama sa.

Cinci ani mai târziu, pe 1 august 2015, regele Mihai i-a retras titlul şi l-a scos din linia de succesiune la tron din considerente pe care Casa Regală nu le-a făcut publice. 

- Advertisment -

Must Read

Spania vrea să acorde ”concediu menstrual” plătit de stat

0
Guvernul de stânga al Spaniei a prezentat marţi un proiect de lege care prevede acordarea unui ''concediu menstrual'' femeilor care suferă de menstruaţii dureroase, proiectul...