Camera Deputaților a primit azi un proiect de lege adoptat luni de Senat care introduce adînc legionarismul în ”cremenl”, cu pedepse care ajung și la șapte ani și jumătate de închisoare pentru elogierea personalităților ori a organizațiilor respectivului curent. În legislația anterioară, modificată de proiectul introdus de deputatul evreilor, Silviu Vexler, accentul cădea pe nazism, fascism, antisemitism, legionarismul fiind prezent mai degrabă enpassant. E de la sine înțeles, în opinia noastră, că modificarea legislației prin adăugarea legionarismului lîngă nazism și fascism are directă legătura cu acuzațiile politice aduse unor partide precum AUR ori SOS și unor politicieni precum Călin Georgescu, George Simion, Claudiu Tîrziu, Diana Șoșoacă etc, transmite Inpolitics.
Prevederile OUG 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război se modifică astfel:
Alineatului b al art.2 ”prin simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se înțelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepțiile sau doctrinele prevăzute la lit. a);” i se adaugă o nouă literă, lit.b¹), cu următorul cuprins: „b¹) prin materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se înțelege: imagini, mesaje text, conținut audiovideo, cărți, articole, alte documente şi materiale de propagandă, precum şi alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.”
La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art.3.- (1) Constituie infracțiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, legionar, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.”
În veche formă nu exista cuvîntul ”legionar”.
6. La articolul 4, alineatul (2¹) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2¹) Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste şi xenofobe constituie infracțiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.”
În vechea formă nu exista cuvîntul ”legionare”.
Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art.5.- Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității şi de război, al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit.a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea unor drepturi.”
Noutatea e formularea ”al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.
Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art.12.- Se interzice ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepția muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative, referitoare la persoanele vinovate de săvârşirea infracțiunilor de genocid, contra umanității şi de război, precum şi la persoanele care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.”
În vechea formă nu există formularea ”persoanele care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.
La articolul 13, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Se interzice, de asemenea, acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității şi de război, precum şi al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, unor organizații, cu sau fără personalitate juridică.”
În vechea formă nu există formularea ”al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.