Home mare Legile care scapă incompatibilii au trecut tacit în Camera Deputaților

Legile care scapă incompatibilii au trecut tacit în Camera Deputaților

0

Legile care introduc pedepse mai blânde pentru aleşii incompatibili au trecut tacit de Camera Deputaţilor, transmite Digi 24.

Este vorba de două iniţiative legislative, una depusă de senatorul PC, Cristiana Anghel, iar o altă a mai multor deputaţi de la PSD, UDMR şi minorităţi.

Ambele legi prevăd ca interdicţia de ocupare a unei poziţii publice timp de trei ani, ca o sancţiune pentru incompatibili, să funcţioneze doar pentru postul care a generat starea de incompatibilitate. De pildă, un senator care a fost incompatibil pe vremea când era primar poate rămâne parlamentar, dar nu mai poate ocupa funcţia de ales local timp de trei ani.

Documentele urmează să intre acum în dezbaterea senatorilor.

Curtea Constituţională a stabilit, în trecut, că incompatibilii nu mai au acces în nicio altă funcţie publică timp de trei ani.

În urmă cu două zile, Camera Deputaţilor a decis că primarii şi preşedinţii de consilii județene vor putea fi reprezentanţi în adunările generale ale asociaţiilor cu activitate în serviciile de utilităţi publice.

Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice care prevedea şi faptul că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respectiv municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice a fost adoptată în iunie 2014, însă preşedintele Traian Băsescu a retrimis-o pentru reexaminare în Parlament. 

Ad

Exit mobile version