LEGEA STRÂMBĂ ROMÂNEASCĂ DESPRE ACTELE SEXUALE CU MINORI/Lege în Franța: Actul sexual cu un minor sub 15 ani este considerat viol și poate fi pedepsit cu până la 20 de ani de închisoare. În România în 2019 au existat 500 de cazuri de pedofilie în care abuzatorii, deși găsiți vinovați, au primit pedepse fără executare

Parlamentul francez a adoptat o lege care prevede că actul sexual cu un minor sub 15 ani este considerat viol și poate fi pedepsit cu până la 20 de ani de închisoare. Cea mai importantă prevedere a legii este că agresorii nu mai pot invoca un presupus consimțământ al victimei, transmite Radio Europa Liberă.

Potrivit ministrului francez al Justiției, această decizie trimite un mesaj clar în sprijinul minorilor.

„Victimele nu mai sunt singure, le auzim”, declară ministrul Justiției, Éric Dupond-Moretti.

De asemenea, noua lege interzice și incestul între un adult și un minor sub 18 ani.

(FILES) In this file photo taken on May 19, 2016, Olivier Duhamel, French political specialist and newly elected as the head of the Fondation Nationale des Sciences Politiques (FNSP), poses at the Sciences Po school in Paris. Political scientist Olivier Duhamel announced on January 4, 2021, that he would be stepping down from all his functions, including that of president of the National Political Science Foundation (FNSP), after being accused of incest on one of his sons-in-law in a book to be published on January 7, 2021. / AFP / STEPHANE DE SAKUTIN

Inserarea acestei prevederi în lege survine scandalului declanșat de acuzațiile aduse tatălui său vitreg de fiica faimosului politolog francez, Olivier Duhamel.

În România, cea mai recentă modificare a Codului Penal privind consimțământul a fost făcută în 2014, când legiuitorul român a adus vârsta pentru consimțământ la 16 ani.

De asemenea, legea românească face distincția între acte consimțite și cele neconsimțite, presupunând că un minor ar avea capacitatea de a-și da acordul pentru a întreține acte sexuale consimțite.

Absurdul situației este semnalat și de judecătorul Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj.

„Problema pe care o întâlnim este: oare, poate o victimă de 12 ani, de 10 ani, de 7 ani să își dea acordul în cunoștință de cauză? Cărțile de drept spun că, cu cât scade vârsta victimei, valabilitatea acordului este discutabilă. Dar rămâne ca magistratul, în fiecare caz concret, să analizeze. Or, asta creează mari dificultăți.”

Deși Codul Penal prevede protejarea minorilor, în România, abuzurile sexuale asupra lor sunt adesea sancționate cu îngăduință excesivă pentru violator. Așa cum a fost cazul într-o speță de la Constanța, din 2017, când Judecătoria Constanța a schimbat încadrarea în cazul medicului care a abuzat sexual două fete, de 11 și 13 ani, din viol în act sexual cu minori. Schimbarea încadrării e dată tocmai de acordarea consimțământului, medicul fiind astfel judecat doar pentru pedofilie, nu și pentru viol.

În România, în 2019 au existat 500 de cazuri de pedofilie în care abuzatorii, deși găsiți vinovați, au primit pedepse fără executare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Taiwanul să nu încerce să își declare independența de China

    Președintele american Donald Trump a declarat pentru Fox News...

    Xi-Trump, un summit pentru aproape nimic

    Președinții chinez Xi Jinpin și american Donald Trump au...

    Dronele ucrainiene au doborât guvernul leton

    Demisia prim-ministrului leton, Evika Silina, pe fondul recentului incident...

    Franța pierde Africa. Ce face Macron?

    Administrația președintelui Emmanuel Macron a fost marcată de pierderea...

    După ce i-a făcut pe germani „leneși”, Merz își pune țărână in cap

    Cancelarul Friedrich Merz, plin de remușcări, pe măsură ce...

    Articole relationate

    Categorii populare