Home highlight Legea steagului secuiesc a fost votată în Parlament

Legea steagului secuiesc a fost votată în Parlament

0

Legea care va permite arborarea steagului secuiesc a trecut de Camera Deputaţilor şi a fost adoptată cu un vot covârşitor: 275 de voturi favorabile, patru abţineri şi două „împotrivă” . Premierul Victor Ponta şi liderul UDMR Kelemen Hunor au bătut palma pentru susţinerea legii din toamna anului trecut. Nu doar Puterea a susţinut însă UDMR, ci şi Opoziţia, în condiţiile în care PNL a votat încă o dată alături de PSD, scrie adevarul.ro.

Proiectul de lege care le va permite autorităţilor locale să arboreze steaguri judeţene sau regionale pe instituţiile publice a fost votat miercuri de Camera Deputaţilor şi urmează să ajungă pe masa preşedintelui Klaus Iohannis, în vederea promulgării. “Legea steagului secuiesc” a fost anunţată încă din toamna anului trecut, când vicepremierul Liviu Dragnea şi liderul UDMR Kelemen Hunor au anunţat că au bătut palma pentru susţinerea acestui act normativ. Mai mult, premierul Victor Ponta se numără printre cei care au semnat proiectul, deşi, în 2013, ironiza simpla posibilitate a existenţei unui astfel de act normativ.

Forma adoptată fără impedimente de către Senat, în toamna anului trecut, suna astfel: „Unităţile admnistrativ-teritoriale pot supune aprobării Guvernului steaguri proprii, în baza hotărârii autorităţii deliberative“. În cadrul Comisiilor, articolul 1, care se referă la steagurile unităţilor admnistrativ-teritoriale s-a schimbat astfel: „Fiecare unitate admnistrativ-teritorială poate supune aprobării Guvernului steagul propriu şi unic pe baza hotărârii autorităţii deliberative“. După retragerea UDMR din coaliţie, la sugestia Guvernului, în Camera Deputaţilor s-a făcut o adăugire, cu mâna parlamentarilor PSD: „Două sau mai multe unităţi admnistrativ-teritoriale nu pot avea steaguri identice“.

În acest fel, dacă Guvernul aprobă arborarea steagului secuiesc unei primării ca Harghita, de exemplu, o altă primărie din acelaşi judeţ sau din altul nu va putea să arboreze, la rându-i, aceleaşi steag. Nerespectarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei, mai scrie adevarul.ro.

 

Ad

Exit mobile version