spot_img
-0.2 C
București
luni, noiembrie 18, 2024
AcasăActualitateLegea de ratificare în România a Tratatului de la Lisabona este neconstituțională 

Legea de ratificare în România a Tratatului de la Lisabona este neconstituțională 

-

- Reclama -

de Elena Radu, avocat

- Reclama -

Legea nr. 13/2008 de ratificare a Tratatului de la Lisabona publicată în Monitorul Oficial nr. 107/12.02.2008 împreună cu cele 15 acte internaționale încalcă dispozițiile Legii nr. 24/2000 și implicit principiul legalității prevăzut de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. 

- Advertisement -

Potrivit art. 73 din Legea nr. 24/2000 – Aplicarea normelor de tehnică legislativă

Normele de tehnică legislativă sunt aplicabile în mod corespunzător și proiectelor de acte normative prin care se ratifică sau se aprobă tratate sau alte înțelegeri internaționale.”

- Advertisement -

Potrivit art. 72 din Legea nr. 24/2000 –  Actele de ratificare, aprobare:

”(1) Pentru ratificarea tratatelor internaționale încheiate de România se întocmesc, potrivit Constituției României și legii în materie, proiecte de legi.

(3) Proiectul de lege sau de hotărâre se supune spre adoptareînsoțit de textul actului internațional în limba originală și în traducere oficială sau autorizată.

(4) Textele actelor cu caracter internațional ce se supun ratificării sau aprobării se vor ștampila pe fiecare pagină, iar pe ultima pagină se va atesta, prin semnătura persoanei autorizate și prin aplicarea ștampilei, conformitatea documentului cu originalul.”

Potrivit art.  75 din Legea nr. 24/2000 –  Ratificarea ori aprobarea mai multor tratate sau înțelegeri printr-un singur act

În cazul în care două sau mai multe înțelegeri internaționale se ratifică sau se aprobă printr-un singur actmăsura ratificăriiori aprobării se va exprima, pentru fiecare înțelegere, printr-un articol distinct.

Analizând fișa Proiectului de Lege pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, nr. PL-x nr. 1/2008[1], se poate observa că în Proiectul de lege depus conține articol unic: Se ratifică Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007.”

Proiectul de lege a fost însoțit de: 

1)  Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene; 

2) Actul Final al Conferinței Reprezentanților Guvernelor Statelor Membre care conține: 

I. Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de Instituire a Comunității Europene; 

II. Protocoalele 

A. Protocoale anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și, după caz, la Tratatul de Instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (11 Protocoale); 

B. Protocoale anexate la Tratatul de la Lisabona (2 protocoale);

III. Anexa la Tratatul de la Lisabona (Tabelele de corespondență menționate la articolul 5 din Tratatul de la Lisabona);

Declarațiile adoptate de conferință și anexate la actul final:

            A. Declarațiile cu privire la dispozițiile tratatelor (43 declarații) 

            B. Declarații cu privire la protocoalele anexate tratatelor (7 declarații) 

            Declarații anexate la actul final (15 declarații). 

            Totodată se poate observa că:

  • textul ”Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene” numai în limba română, nu și textul în limba originală. Acesta poartă pe ultima pagină, pentru conformitate cu originalul, semnătura d-lui Adrian Mihai Cioroianu, dar nu are aplicată ștampila pe fiecare pagină;
  • textul Actului final numai în limba română, nu și textul în limba originală. Acesta nu are aplicată ștampila pe fiecare pagină și nu este atestată conformitatea documentului cu originalul, prin semnătura persoanei autorizate și prin aplicarea ștampilei. 

Se poate constata astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 72 alin. (3) și (4) din Legea nr. 24/2000. 

Cum în cadrul Conferinței Reprezentanților Guvernelor Statelor Membre au fost adoptate mai multe înțelegeri internaționale: Tratatul de la Lisabona, Protocoale, Anexa la Tratatul de la Lisabona și Declarații, sub denumirea de act final, iar Proiectul de lege conține un articol unic ”Se ratifică Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007” (și nu Actul final al Conferinței Reprezentanților Guvernelor Statelor Membre)  se poate observa că s-a supus spre ratificate numai unul dintre actele internaționale adoptate de Conferinței Reprezentanților Guvernelor Statelor Membre. 

Având în vedere dispozițiile art. 75 din Legea nr. 24/2000:

– în cazul în care se considera că ”Actul final al Conferinței Reprezentanților Guvernelor Statelor Membre” ar fi reprezentat o singură înțelegere internaționalătextul articolului unic al proiectului de lege trebuia să prevadă că se ratifică acest Act final; 

– în cazul în care se se considera că ”Actul final al Conferinței Reprezentanților Guvernelor Statelor Membre” ar fi reprezentat mai multe înțelegeri internaționale, Proiectul de lege trebuia să conțină articole distincte cu privire la ratificarea fiecărei înțelegeri. 

            Din analiza coroborată a textului proiectului de lege și a celor două acte atașate la acesta, se poate observa că numai ”Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007” a fost supus ratificării, deoarece numai textul acestui act a fost atestat pentru conformitatea documentului cu originalul, prin semnătura persoanei autorizate și prin aplicarea ștampilei.

Proiect de Lege pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007 a fost adoptat în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului la data de 04.02.2008. 

 Legea adoptată de Parlament a fost trimisă Președintelui la promulgare la data de 06.02.2008. 

Prin Decretul nr. 250 din 06 februarie 2008, Președintele României a decretat promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, şi a dispus publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Însă, Decretul nr. 250 din 06 februarie 2008 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 107 din 12 februarie 2008.

Potrivit art. 100 alin. (1) Constituția României: ” În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.”

Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că ”Actele juridice ale Preşedintelui României, adoptate în exercitarea atribuţiilor mandatului constituţional, sunt decretele prezidenţiale. Aceste acte sunt manifestări unilaterale de voinţă, realizate în scopul de a produce efecte juridice, şi pot avea caracter individual sau normativ. Dispoziţiile constituţionale prevăd, sub sancţiunea inexistenţei actului, publicarea decretului în Monitorul Oficial al României, dată de la care acesta intră în vigoare. Toate decretele au caracter executoriu, fiind general obligatorii, autorităţile statului cărora le sunt destinate fiind însărcinate cu ducerea la îndeplinire a celor statuate în cuprinsul actului. Potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din Constituţie, unele decrete ale Preşedintelui se contrasemnează de prim-ministru.” (Decizia CCR nr. 459/2014, parag 32). 

Drept urmare, data de la care Decretul pentru promulgarea ”Legii pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007” a produs efecte juridice este 12 februarie 2008. 

Potrivit art. 46 din Legea nr. 24/2000 Atestarea autenticității actului normativ:

”(1) Actul normativ adoptat se semnează de reprezentantul legal al emitentului, se datează și se numerotează.

(2) Data legii este aceea la care i se dă numărdupă promulgare. Pentru actele normative ale Parlamentului, care, potrivit legii, nu se supun promulgării, data actului este aceea a adoptării.

(4) Numerotarea actelor normative se face în ordinea datării lorseparat pe fiecare an calendaristic.

(5) La legi este obligatoriu ca în finalul actului să se facă mențiunea despre îndeplinirea dispoziției constituționale privind legalitatea adoptării de către cele două Camere ale Parlamentului.

(8) În cazul în care legea este adoptată în ședința comună a celor două Camereformula de atestare a legalității adoptării acesteia va avea următorul cuprins: Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) și ale art. 76 alin. (1) sau (2) ori art. 148 alin. (1) sau art. 149, după caz, din Constituția României, republicată.

(10) Formula de atestare este urmată de semnăturile președinților celor două Camere sau ale vicepreședinților care au condus ședințele.”

Așa cum am arătat mai, ”Legea pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007” a fost promulgată la data de 12 februarie 2008, data publicării în Monitorul Oficial a Decretului de promulgare nr. 250/06.02.2008. 

Drept urmare, această lege putea să aibă numai o dată de înregistrare începând cu 12 februarie 2008. 

Cu toate acestea, ”Legea pentru pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007” publicată în Monitorul Oficial nr. 107/12.02.2008 poartă data de 07 februarie 2008, o dată anterioară promulgării, contrar dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 24/2000. 

Drept urmare și numărul acestei legi este nelegal alocat, având în vedere dispozițiile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora numerotarea se face în ordinea datării. 

Se poate constata astfel că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind autenticitatea Legii pentru pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 Publicarea actelor normative

(1) În vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Legile se publică imediat după promulgareînsoțite de actul prin care au fost promulgate. Celelalte acte cu caracter normativ, adoptate de Parlament, se publică sub semnătura președinților celor două Camere.

Potrivit dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 24/2000 – Publicarea actelor de ratificare sau de aprobare:

”Actele de ratificare sau de aprobare se publică însoțite de textele tratatelor internaționale ratificate și ale înțelegerilor aprobate.”

Legea nr. 13 din 7 februarie 2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007 a fost trimisă la publicare în Monitorul Oficial însoțită de Decretul de promulgare nr. 250/06.02.2008 și 15 acte internaționale

1) ACT FINAL din 13 decembrie 2007 la Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007;

2) Tratatul de la Lisabona din 13 decembrie 2007de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene;

3) Protocol nr. 1 din 13 decembrie 2007 de modificare a protocoalelor anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi/sau la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice;

4) Protocol nr. 2 din 13 decembrie 2007 de modificare a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice ;

5) Protocol din 13 decembrie 2007 privind exercitarea competenţelor partajate

6) Protocol din 13 decembrie 2007 privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în Polonia şi în Regatul Unit;

7) Protocol din 13 decembrie 2007 privind piaţa internă şi concurenţa;

8) Protocol din 13 decembrie 2007 cu privire la articolul 6 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană referitor la aderarea Uniunii la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

9) Protocol din 13 decembrie 2007 privind cooperarea structurată permanentă stabilită prin articolul 28 din Tratatul privind Uniunea Europeană; 

10) Protocol din 13 decembrie 2007 privind dispoziţiile tranzitorii; 

11) Protocol din 13 decembrie 2007 privind decizia Consiliului referitoare la punerea în aplicare a articolului 9C alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi a articolului 205 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene între 1 noiembrie 2014 şi 31 martie 2017, pe de o parte, şi începând cu 1 aprilie 2017, pe de altă parte;

12) Protocol din 13 decembrie 2007 privind serviciile de interes general;

13) Protocol din 13 decembrie 2007 privind Eurogrupul;

14) Protocol din 13 decembrie 2007 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii;

15) Protocol din 13 decembrie 2007 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană. 

Toate aceste acte au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 107 din 12 februarie 2008. 

Aceasta în condițiile în care Parlamentul României a ratificat, în realitate un singur act internațional, respectiv Tratatul de la Lisabona, având în vedere articolul unic al Legii de ratificare. 

În concluzie, Legea nr. 13/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 107/12.02.2008 împreună cu cele 15 acte internaționale încalcă dispozițiile Legii nr. 24/2000 și implicit principiul legalității prevăzut de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. 


[1] http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=9041

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img