spot_img
0.5 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizeLe Monde: "Si dacǎ viitorul şoc financiar va veni de la China?"

Le Monde: „Si dacǎ viitorul şoc financiar va veni de la China?”

-

RELATARE RADIO FRANCE INTERNATIONALE DE MATEI VISNIEC:

- Reclama -

Fondul Monetar Internaţional considerǎ cǎ ritmul de creştere economicǎ pe plan mondial va fi anul acesta la nivelul cel mai scǎzut de la recesiunea din 2009 încoace. In Europa, dinamismul economic este ameninţat atît de criza greacǎ cît şi, mai nou, de haosul bursier din China.

- Advertisement -

Probabil cǎ milioanele de occidentali care pleacǎ în aceastǎ perioadǎ în vacanţǎ nu sunt foarte atenţi la aceste veşti proaste. Iar efectele lor se vor vedea mai degrabǎ la toamnǎ. Dar experţii sunt dezamǎgiţi de cum merge economia mondialǎ, începînd cu cea americanǎ. Statele Unite şi canada au afişat rezultate sub aştepTǎri, iar turbulenţele bursiere din China au provocat noi nelinişti pe pieţele financiare. Unii spun chiar cǎ primejdia realǎ ar putea veni de la o prǎbuşire a burselor chineze şi nu de la Grecia în faţa cǎreia economia mondialǎ pînǎ acum ar fi „rezistat”. In materie de veşti proaste, Rusia şi Brazilia mai sunt bine servite, douǎ ţǎri care acum cîţiva ani afişau un ritm de creştere economicǎ de invidiat.

„Si dacǎ viitorul şoc financiar va veni dinspre China?” se întreabǎ specialiştii în economie ai cotidianului Le Monde, amintind cǎ în aceastǎ ţarǎ în jur de o sutǎ de milioane de mici deţinǎtori de acţiuni practicǎ jocul bursier, şi cǎ ţara este confruntatǎ şi cu o gravǎ crizǎ în sectorul imobiliar. Maşinǎria bursierǎ chinezǎ pare sǎ pedaleze în prezent în gol, iar Le Monde afirmǎ cǎ în ultimile 30 de zile s-au eclipsat 3000 de miliarde de dolari de capitalizare bursierǎ. Suma scapǎ de sub incidenţa raţiunii, dupǎ cum iraţionalǎ este şi ideea cǎ bursa chinezǎ se aflǎ sub controlul unui partid unic care doreşte de fapt ca bursei sǎ-i meargǎ bine. Intr-o lume care s-a întors cu susul în jos, ca sǎ nu spun mai rǎu, în China un bun comunist este acum omul care îşi investeşte banii în bursǎ şi încǎ în regimul cel mai speculativ cu putinţǎ, adicǎ cel mai riscant, pentru a cîştiga cel mai mult.

- Advertisement -

Modul de funcţionare al bursei chineze, dacǎ şi-ar trimite undele contradictorii pînǎ la mausoleul de la Moscova l-ar face sǎ se rǎsuceascǎ în sicriu pe Lenin, şi probabil cǎ şi alţi foşti apostoli ai comunismului, precum Marx sau Mao, ar rǎmîne muţi descoperind cum s-a aliat utopia revoluţionarǎ cu speculaţia cea mai agresivǎ. In plus, lumea capitalistǎ occindentalǎ anticomunistǎ nu are acum decît o singurǎ dorinţǎ, ca bursa aflatǎ sub controlul Partidului Comunist Chinez sǎ nu deraieze cumva sau sǎ explodeze.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img