Victoria simultană a celor doi candidați proruși la alegerile prezidențiale din Republica Moldova și Bulgaria este un eșec pentru Uniunea Europeană și un semn al scăderii atractivității acesteia, deși niciunul dintre cei doi președinți aleși nu are în vedere o ruptură radicală de blocul comunitar, se arată într-o analiză a publicației franceze Le Monde.
Cele două țări sunt foarte diferite, dar ambele sunt divizate între influența rusă și aspirația europeană. Bulgaria, membră a UE din anul 2007, dorește în continuare să intre în spațiul Schengen, dar se lovește de rezistența altor țări, la fel ca România. La rândul ei, Republica Moldova este considerată unul dintre „cei mai buni elevi” ai Parteneriatului Estic, proiect ce rămâne însă ambiguu în privința finalității sale, pentru statele participante nefiind clar dacă el este o poartă de intrare în UE ori numai o menținere a lor la periferia Europei.
Cei doi câștigători ai alegerilor de duminică, Igor Dodon și Rumen Radev, au o poziție similară în chestiunea anexării Crimeii, pe care o consideră ca aparținând „de facto” Rusiei, Radev pronunțându-se în plus pentru ridicarea sancțiunilor europene impuse Moscovei.
Totuși, potențialul de schimbare adus de rezultatele acestor alegeri nu trebuie exagerat. În primul rând pentru că în ambele țări președintele are atribuții limitate, dar și pentru că nici Dodon și nici Radev nu au susținut în campania electorală o respingere radicală a Europei.
Președintele ales al Republicii Moldova dorește renegocierea unor puncte din acordul de liber-schimb cu UE și să convoace un referendum consultativ asupra orientării geopolitice a țării, dar se abține să evoce o ruptură, pledând totodată pentru relații bune atât cu UE cât și cu Rusia.
Pe o linie asemănătoare se plasează și viitorul președinte bulgar: „Apartenența Bulgariei la UE și NATO nu are alternativă, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne declarăm dușmani ai Rusiei”, a explicat Radev în timpul campaniei electorale.
Însă poziția ambivalentă a celor două țări nu este deloc ceva nou, amintește Le Monde. Astfel, în Republica Moldova există o importantă minoritate rusofonă, presa rusă este foarte prezentă, iar marele frate de la răsărit nu este respins în mod radical.
Cât despre Bulgaria, ea a fost mereu o țară rusofilă, încă din epoca țaristă. Pe vremea Uniunii Sovietice i se mai spunea și a 16-a republică a URSS. Iar guvernul premierului în exercițiu, conservatorul Boiko Borisov, a oferit deja garanții Moscovei.
„Retorica se va schimba, dar nu și substanța”, anticipează Dimitar Bechev, directorul Institutului de politică europeană din Sofia. „Borisov menținea un anumit echilibru și a încercat de asemenea că curteze Moscova pentru proiecte energetice sau opunându-se inițiativei românești privind o misiune de supraveghere în Marea Neagră, după summitul NATO din iulie”, explică analistul menționat.
Un alt factor de luat în calcul este cât de mult dorește Rusia să se implice mai substanțial în problemele celor două țări. Sofia și Chișinău nu au în ochii Moscovei aceeași importanță strategică pe care o au Kiev, Tbilisi sau chiar Belgrad și Minsk, consideră autorii analizei din Le Monde, amintind că Moscova finanțează deja în mare parte enclava secesionistă Transnistria.
Totuși, după „pierderea” Ucrainei, care s-a apropiat de UE, obiectivul Moscovei este ca foștii săi sateliți, dacă nu revin cu totul pe orbita ei, măcar să se îndepărteze de blocul comunitar.
Publicația franceză subliniază și dezamăgirea electoratului din cele două țări față de elitele politice proeuropene.
Astfel, în Republica Moldova, din cauza performanțelor slabe ale economiei și instituțiilor, mai ales justiția, votul prorus vine și ca un vot de respingere a unei elite proeuropene percepute ca fiind coruptă.
În Bulgaria, generalul Radev a știut cum să întruchipeze schimbarea față de premierul Boiko Borisov și față de candidata puțin carismatică pe care acesta din urmă a ales-o, Țețka Țaceva. De asemenea, promisiunea lui Borisov că va demisiona dacă Țaceva pierde a mărit miza scrutinului, în condițiile în care, după ce a fost premier între anii 2009 și 2013 și apoi, din nou, începând din 2014, el plătește prețul uzurii la putere și al incapacității sale de a asana elitele politico-economice.
Totuși, într-un cadru mai larg, cei doi câștigători ai alegerilor prezidențiale de duminică au beneficiat și de pe urma scăderii atractivității Europei, sentiment apărut de mult timp și ilustrat recent prin Brexit.
În acest context, atât în vestul cât și în estul Europei, Rusia este văzută tot mai mult ca un pol alternativ de putere, iar președintele acesteia, Vladimir Putin, ca un model de lider carismatic, cum mai este de exemplu și premierul ungar Viktor Orban.
Pe de altă parte, rezerve privind prelungirea sancțiunilor impuse Moscovei există și în capitale europene care nu au fost niciodată pe orbita Moscovei, cum ar fi Atena sau Roma, dar și în interiorul Partidului Social-Democrat german, care face parte din coaliția guvernamentală de la Berlin.
