spot_img
4.8 C
București
miercuri, decembrie 25, 2024
AcasăActualitateLaurențiu Nistor, șeful CJ Hunedoara: Liberalii au forțat 700 de energeticieni să...

Laurențiu Nistor, șeful CJ Hunedoara: Liberalii au forțat 700 de energeticieni să plece din sistem. Îngroapă cu premeditare Termocentrala Mintia

-

Președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor le reproșează liberalilor că „îngroapă” cu premeditare Termocentrala Mintia. Începând cu data de 26 iulie, toți cei 700 de angajați ai Termocentralei vor fi disponibilizați. 

- Reclama -

„După 5 luni, timp în care locuitorii Devei racordați la sistemul centralizat au rămas fără apă caldă și fără căldură (în lunile de iarnă), liberalii s-au trezit, dar nu la realitate, ci în alt vis. Aproape că regret faptul că am crezut că mă adresez unor oameni responsabili, atunci când am lansat apelul pentru salvarea Termocentralei Mintia.În lipsă acută de inspirație, liberalii împrumută discursul mecanic al liderului lor suprem și arată cu degetul: Pee-See-Dee! Evident, în mintea lor, PSD e vinovat pentru toate relele: caniculă, inundații, probabil și pentru explozia prețurilor în mandatul actualei guvernări. „Demni urmași ai Brătienilor”, liberalii îngenuncheați de nucleul dur al fostului PDL, nu fac altceva decât să abată atenția de la problemele reale ale Termocentralei Mintia. De ce nu le spuneți hunedorenilor cum ați forțat energeticienii să plece din sistem, iar acum căutați disperați 100 de oameni dispuși să amâne preavizul cu 30 de zile pentru că, iresponsabili cum sunteți, nu ați luat în calcul că echipamentele nu pot fi efectiv abandonate și că sunt proceduri tehnice care trebuie respectate?În 30 de ani, PSD nu a închis nicio mină, nicio companie de stat în județul Hunedoara, lucru care nu este valabil și în cazul vostru. PNL nu lasă pe nimeni în urmă? Spuneți asta sutelor de angajați de la Termocentrala Mintia care rămân în câteva zile fără locuri de muncă. Spuneți-le devenilor care nu știu de unde vor avea apă caldă și căldură în iarna care vine. Spuneți-le elevilor și profesorilor care, în toamnă, vor reveni în școlile din Deva.De ce refuză Guvernul României să răspundă solicitărilor Consiliului Județean Hunedoara de a prelua în proprietate și administrare Termocentrala Mintia? De ce nu faceți demersuri pentru salvarea acestui obiectiv strategic? De ce vă comportați de parcă județul Hunedoara este o povară pentru voi? Tot PSD e vinovat, probabil și pentru faptul că Planul Național de Redresare și Reziliență a fost respins a patra oară de către Comisia Europeană. De ce ascundeți faptul că România nu va primi niciun ban din PNRR în acest an, fapt extrem de grav pentru că în finanțarea deficitului uriaș nu se mai poate conta pe avansul de 1,3 miliarde de euro? Întreg capitolul Energie trebuie refăcut! Comisia Europeană a respins categoric tentativa atribuirii directe a sutelor de milioane de euro către sponsorii de partid ai actualei puteri.Orbiți de lupta pentru putere, folosiți instituțiile și angajații statului în lupta electorală din interiorul PNL, vă trădați unii pe alții, schimbați taberele de la o zi la alta… Pe scurt oferiți publicului un circ sinistru, dar uitați că țara trebuie guvernată! Asumați-vă rolul, sunteți la guvernare, luptați pentru județul Hunedoara. Abia atunci o să vă creadă hunedorenii că nu lăsați pe nimeni în urmă!”, spune Laurențiu Nistor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img