Am primit, din surse pe care eu le consider extrem de serioase și credibile, informații potrivit cărora, în anumite situații, s-ar strânge sume foarte mari de bani pentru finanțarea apariției unor asemenea materiale în mizeria numită R E C O R D E R. Pentru Nordis se pare că au încasat 200.000 euro! Halta de plecare, Iaşi. Nu l-am întâlnit niciodată pe generalul Lucian Pahonțu. Nu-l cunosc, n-am vorbit vreodată cu el și n-am absolut niciun motiv să-l apăr. Dar îi cunosc pe cei de la Recorder. Îi cunosc nu din povești, ci din cum au mințit in aşa zisa anchetă Nordis, cum au “montat” vorbele mele, ceea ce au făcut cu imaginea și cu numele meu. Titlul spune povestea care va rămâne în mintea oamenilor. Între titlul care te lovește în față și ceea ce găsești efectiv în material poate exista o prăpastie în care este aruncată reputația unui om. Știu foarte bine mecanismul, l-am trăit pe pielea mea, afirmă pe Facebook Laura Vicol, soția unuia din acționari Nordis, fost șef al Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
CE MAI SUSȚINE LAURA VICOL:
Recorder a făcut asta și cu mine.
Astăzi nu scriu ca să-l apăr pe generalul Pahonțu. Nu eu trebuie să stabilesc trecutul sau responsabilitățile lui, instituțiile și documentele trebuie să o facă.
Scriu pentru că recunosc TIPARUL de care vă tot vorbesc de aproape 2 ani!
Un titlu, o asociere, o imagine repetată obsesiv și, dintr-odată, pentru o țară întreagă devii ceea ce sugerează titlul, nu ceea ce rezultă din fapte.
Un titlu aleargă de o mie de ori mai repede decât adevărul. Este preluat, distribuit, comentat și transformat în verdict înainte ca omul să apuce să deschidă articolul.
Recorder nu a avut nevoie să demonstreze că eu am condus Nordis, a fost suficient să-mi lipească fotografia de clădirile Nordis.
Imaginea mea. Clădirile Nordis. Numele meu. Numele Nordis, mereu puse împreună.
De acolo, mecanismul a funcționat aproape singur.
Imaginea a fost preluată mai departe de presă, site după site, televiziune după televiziune, postare după postare.
Și, prin repetare, o asociere vizuală s-a transformat în mintea publicului într-un „adevăr”:
LAURA VICOL = NORDIS.
Câți oameni s-au mai întrebat ce calitate aveam eu, în realitate, în acea companie?
Câți ați verificat dacă am fost asociat, administrator sau angajat?
Câți ați verificat dacă am semnat contractele companiei, dacă am vândut apartamente, dacă am încasat banii clienților sau dacă am luat vreo decizie comercială?
Imaginea fusese deja construită.
Și asta este forța devastatoare a unei asocieri vizuale: nu mai trebuie să scrii explicit concluzia, o plantezi în mintea oamenilor.
După aceea, ceilalți o multiplică.
Recorder a aprins fitilul, iar o mare parte din presă a preluat imaginea și asocierea până când, pentru milioane de oameni, eu nu mai eram Laura Vicol.
Eram „Laura Vicol de la Nordis”.
Am fost transformată public într-un simbol al unei companii în care eu nu am avut nicio calitate.
Sunt mândră de soțul meu și o spun public: alături de ceilalți asociați ai companiei Nordis, care s-au luptat până în ultimul moment ca această companie românească sa nu intre în insolvență, a ajutat sute de familii și a schimbat în bine vieți despre care astăzi nu vorbește nimeni, pentru că binele nu servește narațiunii care a fost construită.
Eu nu cer nimănui să mă creadă pe cuvânt și nici nu încerc să rescriu realitatea. Știu doar că adevărul nu poate fi îngropat la nesfârșit. Iar când toate faptele și toate probele vor putea vorbi, adevărul va ieși la iveală. Și atunci sper să existe aceeași grabă pentru a-l publica care a existat pentru a ne condamna.
Eu nu-l apăr pe Pahonțu ci denunț o metodă.
Pentru că știu ce poate face un titlu, ştiu ce poate face o fotografie.
Și știu ce rămâne dintr-un om după ce presa i-a pronunțat sentința înaintea judecătorului.
Eu am trăit-o.
