Ciucu taie la nou născuți

Stimulentul financiar pentru nou-născuți va fi redus de la 2.500 la 2.000 de lei, conform unei hotărâri aprobate, vineri, de Consiliului General al Capitalei, cu 29 de voturi ”pentru” și 4 ”împotrivă”.

Drepturile stabilite în baza HCGMB 209/2017, născute anterior intrării în vigoare a acestui proiect, rămân valabile și se vor achita conform prevederilor legale în vigoare.

Fondurile necesare plății stimulentului financiar se vor asigura din bugetul local al Municipiului București, prin bugetul Direcției Generale de Asistență Socială (GDASMB), în limita creditelor bugetare aprobate anual cu aceasta destinație.

Potrivit formei actuale a hotărârii, beneficiază de stimulent părinții copiilor nou-născuți, cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului București, cu condiția ca nașterea să fie înregistrată într-o maternitate din cadrul unităților sanitare cu paturi de la nivelul Capitalei.

În urma adoptării noii hotărâri, vor beneficia de stimulent următoarele categorii: mamele cărora le este stabilit prin dispoziție scrisă a primarului dreptul la oricare din componentele venitului minim de incluziune; mamele cu dizabilități; mamele aflate temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice, care se află în situații deosebite de vulnerabilitate sau în situații de risc stabilite prin anchetă socială); mamele minore; mamele care nasc cetățeni străini/apatrizi, care provin din zone de conflict armat.

Stimulentul se acordă o singură dată pentru fiecare nou-născut, pe bază de cerere. Ambii părinți trebuie să aibă domiciliul pe raza municipiului București de minimum 12 luni, neîntrerupt, la momentul depunerii cererii. De asemenea, nașterea trebuie să se fi înregistrat într-o maternitate din Municipiul București. Niciunul dintre părinți nu trebuie să figureze cu datorii restante și neeșalonate către bugetul local.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Serbia insistă pe Porțile de Fier in parteneriat cu americanii

    Serbia dorește să dezvolte proiecte energetice mari, precum RHE...

    Vance acuză Microsoft

    Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D Vance, a declarat că Microsoft...

    Cazul Epstein: Prințul Andrew a câștigat procesul împotriva poliției

    Un judecător al Înaltei Curți din Londra a stabilit...

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Piața globală a calculelor cuantice va depăși 1 miliard de dolari în 2027

    Piața globală a calculului cuantic va crește cu 22,9%...

    Articole relationate

    Categorii populare