Președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, a subliniat astăzi, în plenul Parlamentului, că datele preliminare ale recensământului confirmă scăderea populației României. Deputata PSD a avertizat asupra faptului că ”țara nu va putea supraviețui” fără ”o politică a echilibrului”, care să însemne deopotrivă măsuri de stimulare a creșterii economice și investițiilor, dar și salarii decente, locuri de muncă, sprijin pentru categoriile vulnerabile.
”Realitatea este că România trebuie să aibă politici de încurajare a creșterii economice și investițiilor, dar și politici destinate oamenilor simpli, care au nevoie de venituri decente și de condiții de muncă și familiale care să motiveze și rămânerea în țară, dar și dorința de a avea copii.
Este o iluzie să credem că România va putea să infirme cele mai pesimiste previziuni dacă nu va înțelege toată clasa politică, din prezent și din viitorul mai mult sau mai puțin apropiat, că țara nu va putea supraviețui fără o politică a echilibrului. Iar o politică a echilibrului înseamnă deopotrivă un sistem fiscal predictibil și favorabil investițiilor, dar și asigurarea condițiilor de muncă decente și a unor venituri decente și de către sistemul privat, și de către cel bugetar, sprijin pentru categoriile vulnerabile, o atenție specială acordată tinerilor, pentru care de ani de zile este foarte greu să își găsească un loc de muncă.
Până ce întreaga clasă politică nu va înțelege că toți cetățenii acestei țări trebuie să se simtă protejați, că nimeni nu trebuie lăsat în urmă, că fiecare trebuie să aibă o șansă de a trăi cu demnitate vom continua să ne pierdem în dispute așa-zis ideologice, pentru a justifica nepăsarea sau lipsa de acțiune” a afirmat Laura Vicol.
https://www.facebook.com/lauravicoldeputat/posts/432399218887863