Home Analize Laura Vicol, anunț: S-a terminat cu condamnatii care sa conduca destine!

Laura Vicol, anunț: S-a terminat cu condamnatii care sa conduca destine!

0

Anunț important făcut astăzi de președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților: Parlamentul a votat o nouă legislație, în urma căreia nici o persoană condamnată pentru infracțiuni săvârșite cu intenție nu mai poate candida la alegerile locale și parlamentare până la reabilitare judecătorească, amnistie post-condamnare sau dezincriminare. Până acum, cei condamnați putea să participe la alegeri, după inspășirea pedepsei, dacă instanța judecătorească nu le interzicea în mod explicit drepturile electorale.

”Alături de colegii din Comisia Juridică am făcut ceea ce a depins de noi pentru ca astfel de inițiative legislative să nu mai stea la sertar. Nu avem nevoie de candidați și, cu atât mai puțin, de oameni aleși în funcții din postura unor agresori sexuali, traficanți de persoane, infractori violenți și toate cele. Acesta este un adevăr de necontestat” afirmă Laura Vicol.

Deputata PSD a criticat intervenția lui Dan Barna, în dezbaterile din Parlament, care a atacat restul partidelor și a susținut că noua legislație este posibilă doar datorită USR.

”Mi-a lăsat un gust amar faptul că și astăzi, într-un moment în care toate partidele se pun în acord pe ceva cu adevărat important, trebuie să se remarce, cu ghilimelele de rigoare, diverși politicieni trăitori din amintiri și al căror singur scop în viață este să politizeze și să polemizeze pentru a se vedea în poză. Atât pentru azi” încheie social-democrata.

Ad

Exit mobile version