Home Analize László Tőkés, supărat că maghiarii părăsesc România: De ce am construit şcoli,...

László Tőkés, supărat că maghiarii părăsesc România: De ce am construit şcoli, universităţi, biserici, pentru cine, de ce ne-am luptat să recâştigăm clădirile şi instituţiile noastre naţionalizate, dacă locuitorii aleg calea emigrării şi pleacă în ţări străine sau în patria-mamă Ungaria, în care sunt condiţii mai bune de trai?

0

În mesajul său de Anul Nou, transmis şi agenţiei ungare de presă MTI, László Tőkés, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) s-a pronunţat împotriva emigrării.

Preotul şi politicianul maghiar a amintit că anul acesta în România va avea loc un recensământ şi că este de aşteptat ca şi numărul maghiarilor din Transilvania să fi scăzut de la ultimul recensământ încoace. Fostul episcop reformat a spus că cei care se fac vinovaţi de faptul că numărul celor care trăiesc în România tot scade, de decenii întregi, sunt liderii ţării. Atunci când aleg să îşi lase patria în urmă, oamenii îşi exprimă opinia cu privire la cum merg lucrurile, a spus. Tőkés a menţionat că, în prezent, în străinătate lucrează între 3,6 şi 4 milioane de cetăţeni români. În topul ţărilor din care pleacă cei mai mulţi migranţi, România se clasează pe locul doi – imediat după Siria -, iar o proporţie semnificativă a celor care pleacă din ţară sunt maghiari.

“Ce rost are libertatea obţinută, dacă o folosim pentru a ne părăsi în mod liber patria? Ce valoare are libertatea, dacă ea duce la tăierea rădăcinilor noastre, la abandonarea celor dragi nouă şi care rămân acasă, la negarea identităţii noastre de maghiari transilvăneni şi la depopularea satelor şi oraşelor noastre? Şi pentru cine, de ce am construit şcoli, universităţi, biserici, pentru cine, de ce ne-am luptat să recâştigăm clădirile şi instituţiile noastre naţionalizate, dacă locuitorii aleg calea emigrării şi pleacă în ţări străine sau în patria-mamă Ungaria, în care sunt condiţii mai bune de trai?”, a întrebat László Tőkés.

În opinia sa, întrebarea care trebuie pusă este dacă să fim migranţi în Europa sau maghiari în Transilvania? László Tőkés a menţionat că în cele trei decenii care au trecut de la schimbarea regimului din România, proporţia populaţiei maghiare din Târgu Mureş a scăzut sub pragul de 50%, în Satu Mare sub 40%, în Oradea, sub 30%, iar în Cluj-Napoca, sub 20%. Potrivit politicianului maghiar, este trist şi declinul dramatic al numărului concetăţenilor români.

“Pentru noi este extraordinar de important să nu ajungem să avem soarta saşilor şi şvabilor, care aproape că au dispărut din România. (…) Bisericile noastre, societatea noastră civilă, familiile noastre, noi toţi avem sarcina şi obligaţia de a face ca oamenii să îşi dorească să rămână acasă şi de a-i chema înapoi pe cei plecaţi. Una dintre scopurile principale ale societăţii noastre adulte este de a face ca tinerii şi copiii noştri să îşi dorească să rămână în ţară. Şi mai ales, societatea noastră civilă, reprezentanţii noştri politici şi administraţiile noastre locale au responsabilitatea de a face – prin crearea unor condiţii politice, economice şi de viaţă adecvate – ca poporul nostru să poată prospera în Transilvania”, a scris László Tőkés, în mesajul său de Anul Nou.

Ad

Exit mobile version