COMENTARIU DE CONTELE DE SAINT GERMAIN (PRELUARE BLOG):
Un conducător germanic intr-o țară balcanică reprezintă o formă de altoire ce poate aduce binefaceri dar, în egală măsură, și primejdii.
Noi românii, ne place sau nu, suntem balcanici. Iar balcanismul nu este o glumă ce poate fi desființată printr-o încruntare severă ci o stare de spirit profund impregnată în fibra națională.
George Călinescu definea balcanismul în literatură astfel: “un amestec gras de expresii măscărioase, de impulsuri lascive, de conştiinţă a unei identităţi aventuroase şi tulburi, totul purificat şi văzut mai de sus de o inteligenţă superioară”. Extinzând această definiție la nivel de comportament social, balcanismul capătă accente peiorative căci este asociat cu mahalagismul, cu frivolitatea, cu superficialitatea, cu dezordinea, cu trecerea la optativ a multora dintre valorile morale cum ar fi punctualitatea ori respectarea cuvântului dat.
Pe de altă parte balcanismul presupune și niște însușiri de diferențiere pozitivă: istețime, creativitate, adaptabilitate, capacitatea de a depăși răul prin iertare și uitare.
Germanicii, dimpotrivă. Laitmotivul filozofiei lor de viață este Ordnung muß sein (Trebuie să existe ordine). Din care decurge o serie de caracteristici etnice exact la antipodul celor asociate balcanismului.
***
Nu mă voi referi aici la experiențe româno – germane mai vechi (familia regală a României) sau mai noi (Christoph Daum antrenorul naționalei de fotbal a României) care intră în categoria altoirii despre care vă vorbeam la început. Le cunoașteți și singuri destul de bine ca să deosebiți binele și răul din ele. Mă voi referi, strict, la președintele Klaus Iohannis și la comunicarea lui cu românii.
Țara este în plin scandal, unul de proporții, legat de modul în care a ajuns să fie condusă de o clică ocultă, prin intermediul unei justiții aservite. Poporul ei balcanic, deci, cum spuneam, cu înclinații spre mahalagism, frivolitate, superficialitate, se uită mai mult la știrile despre abuzurile DNA și grozăviile făcute de binomul SRI – DNA decât la emisiunile despre salarii și pensii. Este curios, este intrigat, este întărâtat și așteaptă clarificări. Doar că, cel mai autorizat personaj pentru a-i furniza aceste clarificări, președintele Klaus Iohannis, tace. El, germanicul, cu alt sistem de valori decât ei, balcanicii, le transmite un singur mesaj, stereotip: există instituții specializate, să le lăsăm pe ele să lămurească lucrurile. Să avem încredere în aceste instituții. Eu sunt mulțumit de ele, am încredere în ele.
Ce să vezi, însă? Numitele instituții sunt inerte. Nu lămuresc nimic. Fie sunt ele însele în conflicte interne (DNA, CSM), fie se ascund în spatele unei așa zise confidențialități (SRI) care le-ar împiedica să clarifice acuzele care li se aduc, fie sunt paralizate de lașitate (Parchet General ,Guvern, Parlament) și așteaptă ca lucrurile să se lămurească de la sine. Astfel că poporul, balcanicul, mahalagiul nostru popor, se înfurie și apelează la una dintre calitățile sale … balcanice: la propria istețime, deloc de neglijat. Adică își oferă singur răspunsuri logice și apoi trage (tot singur) concluzii: avem niște instituții de rahat și un președinte așișderea.
Percepția cvasigenerală este că domnul președinte Klaus Iohannis este un laș. Că tace din frică, nu din germanism. Că este șantajat de Laura Kovesi cu dosarele caselor sale și că de asta nu are curaj să o atingă critic nici măcar cu o aluzie, darmite cu o luare de poziție tranșantă. Mai ales că, atunci când este prins la înghesuială și strâns cu ușa să spună ceva, fie o întoarce ca la Brăilla (cazul plagiatului de 5% care nu mai e plagiat) fie evită rușinos miezul problemei sfidând realitatea și bunul simț fără să clipească („eu sunt foarte mulțumit de parchete și de șefii acestora”).
Sunt de acord că muțenia și laconismul pot avea și părți bune. Cu cât vorbești mai puțin cu atât reduci riscul de a spune prostii. În plus, poți da impresia că știi mai mult decât lași să se înțeleagă, ceea ce, de multe ori, îți conferă un avantaj asupra celorlalți.
Și, totuși, societatea fierbe. SRI este acuzat că face rechizitorii și desemnează complete de judecată cărora le dă sentințele în plic; DNA că folosește metode gestapoviste și face poliție politică iar curțile de justiție că sunt infiltrate până la saturație de acoperiți ai serviciilor secrete. Toate aceste acuzații au depășit cu mult stadiul de vorbe goale. Ele sunt, zi de zi, susținute și întărite de probe și confirmări de martori. Încrederea populației în justiție și în instituțiile de forță ale țării se prăbușește dramatic. Iar președintele nu intervine în niciun fel. Sau în niciun fel public.
Probabil că ceva – ceva tot întreprinde Klaus Iohannis pe sub masă (cum am sugerat în articolul de ieri), dar dacă poporul nu vede și nu simte că el luptă cu bărbăție să țină statul pe linia de plutire, la nivel de imagine este dezastruos pentru domnia sa.
Fiecare dintre cei care ar putea face ceva ca să racleze mizeria din justiția română așteaptă spargerea buboiului de la ceilalți. Ministrul Justiției de la Inspecția Judiciară, Klaus Iohannis de la SRI, SRI de la puhoiul de mărturisitori care invadează seară de seară televiziunile libere pentru a-și prezenta public dramele personale și dovezile aferente. Iar în tot acest timp România își consolidează în percepția internă și internațională imaginea de țară neguvernată și haotică.
Culmea ironiei, pentru un președinte germanic atât de doritor de ordine: să aducă la haos țara pe care o conduce.
Am căzut dintr-o extremă în alta: de la Traian Băsescu, emanație sadea a Cuțaridei balcanismului românesc, la Klaus Iohannis incapabil de a înțelege subtilitățile și sensibilitățile acestui balcanism.
Da, poporul român e balcanic. Și, fiind balcanic, e colocvial. Așteaptă de la conducătorii lui să-l bage în seamă, să-i vorbească, să-i explice, să-i mai spună câte o vorbă bună din când în când. Altfel se socoate desconsiderat, părăsit și iute o dă în filoxeră.
Principalul dezavantaj al tăcerii lui Iohannis față de problemele grave ale țării nu este că-i încurajează pe cei care produc aceste probleme ci că-i descurajează pe ceilalți (mult mai mulți) care suferă de pe urma lor.
FLUX 24 publică opiniile mai multor comentatori respectând dreptul la exprimare. Aceste opinii nu reprezintă punctul de vedere al redacției
