Home Analize La Târgu Jiu, tradițiile se păstrează cu sfințenie

La Târgu Jiu, tradițiile se păstrează cu sfințenie

0

Zona Iezureni, care a beneficiat de investiții consistente recent, se dezvoltă în jurul unei comunități unite, cu oameni simpli, care țin la tradiții.
Echipa municipală a PSD a fost întâmpinată cu căldură de locuitorii zonei, care au știut să își arate ospitalitatea, iar primarului Marcel Romanescu i-au demonstrat, încă o data, că se bucură de întraga lor susținere.


„În graba cotidiană, cu volumul mare de muncă, am fost opriți, o clipă, de frumusețea gestului unei doamne care a ținut să ne reamintească ce înseamnă tradiția. Am fost întâmpinați în mod tradițional, cu ouă roșii, într-o comunitate unită și ospitalieră.
Am rămas plăcut impresionați de gestul simplu, dar deosebit, și mulțumim, din suflet, pentru primirea călduroasă și pentru momentele frumoase petrecute împreună.”, a declarat Adrian Dăianu, președintele PSD Târgu Jiu.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația PSD GORJ

Executat de Flux 24 Media Communications

CUI mandatar financiar coordonator: 21240002

Ad

Exit mobile version