La Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin se fac achiziții: A venit și o ambulanță nouă. Ce urmează?

O ambulanță nouă, de tip A2, a fost achiziționată de Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, în cadrulproiectului “Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul Spitalului Judetean de Urgență Drobeta Turnu Severin – achiziția de aparatură medicală”, implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Mehedinți.

Autospeciala este destinată transportului pe targă și/sau pe scaune al pacienților care nu reprezintă urgențe medico-chirurgicale și care nu necesită asistență medicală de urgență pe timpul deplasării.

Ambulanța are o valoare de 332.825,15 lei și va fi folosită pentru transportul pacienților între secțiile externe și unitatea principală a Spitalului Județean de Urgență.

“Mă bucur că s-a putut face această achiziție care era absolut necesară, în contextul în care în perioada aceasta pacienții au fost relocați pentru a se putea realiza lucrările de reabilitare și modernizare a spațiilor interioare ale Spitalului!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Proiectul în cadrul căruia a fost achiziționată ambulanța este finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare și are o valoare de 46.267.040 lei.

În cadrul proiectului s-a achiziționat deja un Sistem Computer Tomograf de înaltă performanță cu adresabilitate, atât pentru pacienții adulți și pediatrici, cât și pentru pacienții cu un grad ridicat de obezitate. Acesta a fost montat în clădirea nou construită a Ambulatoriului de Specialitate, aflat în curtea Spitalului.

Totodată, se vor achiziționa 157 tipuri de aparatură și echipamente medicale, între care patru aparate ecograf, un tomograf, 10 paturi ATI, un electrocardiograf, un aparat de anestezie de înaltă performanță și alte echipamente care vor îmbunătăți condițiile de diagnosticare, tratament în Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare