de avocat Constantin Florin Durgheu
Săptămâna trecută mă întrebam, mai mult sau mai puțin retoric, dacă va fructifica Înalta Curte de Casație și Justiție șansa de a demonstra că este, cu adevărat, cel mai înalt for al justiției din România, cu prilejul soluționării contestației în anulare formulate de către persoanele inculpate în Dosarul „Ferma Băneasa”.
Ceea ce s-a întâmplat ieri la Înalta Curte de Casație și Justiție dar, mai ales, soluția pronunțată de un complet al acestei instanțe, nu doar că a creat un precedent periculos care va stârnit numeroase controverse, atât la nivel național, cât și internațional, dar a modificat, în mod nepermis, Codul de Procedură Penală !
Este de notorietate faptul că ieri, 02.02.2021, a fost termenul stabilit de către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se discuta admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulate împotriva deciziei prin care toate persoanele inculpate în Dosarul Ferma Băneasa au fost condamnate de către un complet nelegal constituit.
Este important de precizat faptul că instanța de apel nu a fost constituită legal din două motive/perspective :
1. Doamna Florentina Dragomir nu poate exercita funcția de judecător din cauza faptului că nu a depus jurământul imperativ prevăzut de către art. 34 din Legea nr. 303/2004, după numirea în funcția de judecător, prin Decret Prezidențial.
2. Cu prilejul repartizării dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție s-a încălcat principiul repartizării aleatorii.
Ambele motive anterior menționate formează obiectul contestației în anulare formulate de persoanele condamnate în Dosarul „Ferma Băneasa”.
Este lesne de observat pentru orice profesionist al dreptului faptul că, motivele anterior menționate, nu au nicio legătură cu motivarea deciziei de condamnare a celebrului complet nelegal constituit.
În mod cert, oricât am aștepta monstruoasa decizie, nu vom găsi în ea nici măcar o referire la faptul că doamna Florentina Dragomir nu putea face parte din nici un complet de judecată, motiv pentru care decizia pronunțată în apel este nulă, sau la faptul că, pentru a fi repartizat la celebrul complet, după ce inițial, datele au fost introduse corect în sistemul Ecris, la ora 13:31:55, cu mențiunile corecte, respectiv 26 de părți și 150 de volume (66 volume de instanță și 84 volume de urmărire penală), la aproximativ un sfert de oră după aceea, respectiv la ora 13:44:32, o altă persoană a modificat, nu doar abuziv dar și vădit nelegal, atât numărul inculpaților care, din 26 au devenit 40, cât și numărul volumelor care, din 66 au devenit 242 ?!?
În aceste condiții, este mai mult decât evident faptul că nu exista absolut nici un impediment ca ieri, completul investit (sper ca, măcar de data aceasta, legal) cu soluționarea contestației în anulare, să purceadă la soluționarea dosarului, dând cuvântul pe admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
Deși era previzibil faptul că, din cauza mizei uriașe, în jurul acestui dosar s-a creat o presiune fantastică, motiv pentru care orice complet și-ar dori „să scape” de acest dosar pentru a nu-și asuma decizia care trebuie pronunțată în mod legal, ceea ce s-a întâmplat ieri la Înalta Curte de Casație și Justiție depășește orice imaginație.
Procurorul de ședință a invocat „excepția prematurității” exercitării contestației în anulare motivat de faptul că decizia pronunțată în apel nu a fost redactată și, implicit comunicată persoanelor condamnate.
Mai mult, procurorul de ședință a afirmat cu o nonșalanță demnă de o cauză mai bună faptul că, persoanele condamnate au formulat contestația în anulare pentru a pune presiune pe completul de judecată să redacteze mai repede monstruoasa decizie !?!
Culmea este că, procurorul de ședință a recunoscut expres faptul că nu are un temei legal pentru a-și motiva excepția invocată, sens în care a solicitat instanței de judecată să aibă în vedere spiritul prematurității ?!?
Personal, în replică, pentru domnul Remus Truică, am solicitat instanței de judecată să aibă în vedere doar dispozițiile cuprinse în Codul de Procedură Penală, fără a se raporta la vreun spirit, fie el și cel al prematurității !
Mai mult, mi-am exprimat și revolta față de susținerea procurorului de ședință potrivit căreia persoanele condamnate au formulat contestația în anulare cu scopul de a pune presiune pe complet să motiveze decizia, într-un termen cât mai apropiat de cel legal, termenul legal de 30 de zile fiind împlinit deja.
Evident, și ceilalți colegi avocați, fie au pus concluzii de respingere a „excepției prematurității”, fie au susținut că sunt de acord cu concluziile deja formulate.
În mod deosebit mi-a plăcut observația profesorului Radu Chiriță, avocatul colegului nostru Robert Roșu : „Din moment ce oamenii pot fi trimiși în penitenciar pentru a-și executa pedeapsa pronunțată, doar în baza minutei, cum poate susține procurorul faptul că, în baza aceleiași minute, nu poate fi formulată o contestație în anulare”?
Cu toate acestea, deși Codul de Procedură Penală prevede doar termene maxime în care poate fi exercitată o cale de atac, depunerea căii de atac după scurgerea termenului prevăzut fiind sancționată cu tardivitatea, în mod cu totul neașteptat și total pe lângă dispozițiile legale, completul de judecată a admis, în premieră, o excepție care nu are corespondent decât într-un spirit, nicidecum în dispozițiile procesual penale incidente !
Susțin faptul că admiterea excepției prematurității exercitării contestației în anulare având ca obiect cele două motive anterior menționate este nelegală, deoarece, chiar dacă la dosar erau și alte motive care țineau de motivarea deciziei în apel, instanța de judecată trebuia să disjungă capetele având ca obiect nelegala compunere a completului care a pronunțat decizia în apel.
Prin soluția pronunțată ieri, Înalta Curte de Casație și Justiție a ratat ocazia de a demonstra că este cel mai important for al justiției din România.
Observ cu deferență faptul că, pentru a fi cel mai înalt for al justiției din România, nu este suficient ca, la intrarea în clădire, să existe o placă pe care scrie, mai mult sau mai puțin aurit, „Înalta Curte de Casație și Justiție”, ci este necesar ca magistrații acestei instanțe să aibă curajul de a pronunța întotdeauna soluția corectă în orice dosar, indiferent de miza dosarului, de consecințele pe care acea decizie le-ar produce sau de presiunea la care ar fi supuși.
Soluția pronunțată ieri de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu doar că aduce o premieră nefericită prin faptul că, o instanță de judecată a modificat Codul de Procedură Penală, pe loc, la solicitarea procurorului de ședință, dar relevă și necesitatea obiectivă de modificare a dispozițiilor codului anterior menționat, în sensul că o persoană să nu mai intre în executarea pedepsei decât după redactarea deciziei în apel și a scurgerii termenului de 30 de zile în care ar putea formula, de exemplu, o contestație în anulare.
Dispozițiile actuale se dovedesc a fi neconstituționale, ele încălcând cele mai elementare drepturi fundamentale ale persoanei, din moment ce, o persoană poate fi smulsă din sânul familiei sale și aruncată după gratii în baza unei decizii nule, pronunțată de un complet nelegal constituit.
Culmea este că, deși soluția legală este previzibilă în orice stat de drept, respectiv anularea deciziei pronunțate de către completul nelegal constituit, în țara noastră, persoanele condamnate cu executare în Dosarul „Ferma Băneasa” de un complet nelegal constituit trebuie să aștepte, fiecare în celula lui, până când celebrul complet va binevoi să încerce să-și motiveze decizia.
Această situație naște mai multe întrebări, pe cât de logice, pe atât de pertinente :
Este normal ca, mai mulți oameni trimiși după gratii în baza unei decizii nule absolut, să aibă răbdarea de a sta în celule, până când membrii completului nelegal constituit își vor găsi timp să motiveze decizia de condamnare ?
Ce se va întâmpla dacă, conform obiceiului celebrului complet, motivarea „va veni” după, să zicem, 10 – 12 luni ?
Această întrebare naște o altă întrebare : După ce persoanele condamnate de un complet nelegal constituit au executat 10 – 12 luni dintr-o pedeapsă pronunțată în baza unei sentințe nule, va avea curajul un alt complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție să admită contestația în anulare și, pe cale de consecință, să anuleze decizia pronunțată în apel de completul nelegal constituit ?!?
Răspunsurile la întrebările anterior lansate îmi provoacă, nu doar o mare tristețe, dar și o imensă îngrijorare !
