Home Analize La intrarea pe teritoriul Rusiei, migranții vor fi obligați să semneze un...

La intrarea pe teritoriul Rusiei, migranții vor fi obligați să semneze un „acord de loialitate”

0

La intrarea pe teritoriul Rusiei, migranții vor fi obligați să semneze un „acord de loialitate”, care va conţine regulile de ședere în țară și de desfăşurare a activității pe teritoriul rus – potrivit Ministerului Afacerilor Interne de la Moscova.

„Introducerea unui acord de loialitate în legislație este prevăzută de conceptul proiectului unei noi legi federale în domeniul migrației” – a precizat instituţia, adăugând că „acordul de loialitate” ar urma să fie utilizat ca măsură de acțiune administrativă de natură preventivă.

Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei a mai menționat că acest instrument vizează informarea cetățenilor străini cu privire la regulile de intrare și de ieșire din Rusia, angajarea în activități de muncă pe teritoriul rus, precum și despre restricțiile și interdicțiile stabilite.

Potrivit instituţiei, prin semnarea acestui „acord de loialitate”, migrantul confirmă că a fost informat inclusiv cu privire la consecințele nerespectării regulilor stabilite și că este de acord să nu aducă prejudicii Federaţiei Ruse.

Ad

Exit mobile version