Home Mehedinți La Consiliul Județean Mehedinți, a avut loc o întâlnire între reprezentanții celor...

La Consiliul Județean Mehedinți, a avut loc o întâlnire între reprezentanții celor mai importante instituții la nivel central, în gestionarea fondurilor europene pentru mediul rural

0

La Consiliul Județean Mehedinți, a avut loc o întâlnire între reprezentanții celor mai importante instituții la nivel central, în gestionarea fondurilor europene pentru mediul rural, pe care județul Mehedinți îi are, și primarii comunelor din județ.

Directorul general adjunct al AFIR, Dorel Stăicuț și directorul general adjunct al Direcției Generale Dezvoltare Rurală, din cadrul Ministerului Agriculturii – Autoritatea de Management PNDR, Bogdan Dumitrescu, le-au prezentat primarilor din județul Mehedinți oportunitățile de atragere de noi fonduri europene, dar și principiile de selecție, pentru modernizarea drumurilor agricole și a infrastructurii rutiere comunale.

“La întâlnire au fost chemați primarii, indiferent că sunt PSD, PNL sau aparțin altui partid, tocmai că atunci când a fost vorba despre dezvoltarea județului, nu am ținut cont de culoarea politică, la fel cum nu am făcut-o în implementarea proiectelor pe care Consiliul Județean Mehedinți le are în județ!O întâlnire similară celei de astăzi, derulată cu câțiva ani în urmă, a dus la înființarea GAL-urilor prin intermediul cărora s-au atras sume importante din fonduri europene pentru comunele care au intrat în aceste organisme.Sper ca și întâlnirea de astăzi să aibă rezultate la fel de bune, iar administrațiile locale să poată realiza proiecte și să atragă fondurile puse la dispoziție!Mult succes tuturor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Ad

Exit mobile version