Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supravegheat testarea unei noi arme „de înaltă tehnologie”, transmite vineri AFP, citând agenţia sud-coreeană Yonhap care preia la rândul său o informaţie difuzată de presa oficială de la Phenian, transmite Agerpres.
„Kim Jong Un a supravegheat testarea unei noi arme tactice de înaltă tehnologie la Academia Naţională de Apărare”, relevă sursa menţionată.
Testul a fost încununat de succes, dar natura armei testate nu a fost specificată.
Această armă, care a fost dezvoltată într-o perioadă lungă de timp, „contribuie la construcţia unei apărări invulnerabile pentru ţara noastră şi întăreşte puterea de luptă a armatei poporului nostru”, arată media nord-coreeană.
Preşedintele american Donald Trump şi Kim Jong Un s-au întâlnit în iunie în cadrul unui summit istoric în Singapore, care a condus la un acord de dezarmare nucleară ai cărui termeni au rămas vagi., notează AFP.
După acest summit, Coreea de Nord s-a abţinut de la efectuarea unor noi teste balistice sau nucleare, a dezmembrat un sit de testare a rachetelor şi a promis, dacă SUA acceptă să facă unele concesii, să destructureze principalul său complex nuclear.