L-a pictat Leonardo da Vinci pe Machiavelli?

Descoperită în primăvara anului 2019 în arhivele castelului Valencay din centrul Franţei, această pictură pe lemn cu dimensiunile de 55 centimetri x 42 centimetri, nesemnată, prezintă un bărbat a cărui identitate este necunoscută, bărbos, cu craniul pleşuv şi de o vârstă incertă, îmbrăcat în negru şi cu o privire misterioasă.


Potrivit arhivelor castelului, ar fi vorba despre un portret al lui Niccolo Machiavelli, un celebru gânditor italian din Renaştere, realizat de compatriotul său Leonardo da Vinci.

„L-am pus pe portar să ambaleze şi să expedieze cu trenul o cutie ce conţine un tablou (Machiavelli, pictat de Leonardo da Vinci)”, se afirmă într-o notă redactată de administratorul castelului în anul 1874.

„Însă, chiar dacă arhivele spun acest lucru, nu înseamnă neapărat că este şi adevărat”, a declarat Anne Gerardot, directoarea Arhivelor Departamentale din Indre (departament al Franţei, n.r.), care coordonează de peste un an lucrări ample de cercetare ce vizează acest tablou controversat.

Directoarea castelului, Sylvie Giroux, a reamintit că imobilul a aparţinut prinţului de Talleyrand, „care era un colecţionar de opere de artă foarte bogat şi care deţinea colecţii magnifice”.

Atribuirea acestei picturi lui Leonardo da Vinci „nu este imposibilă”, după părerea ei, anunţând o apropiată expertiză a lucrării.

Într-un articol apărut în Cahiers de Valencay, publicat în mai, Anne Gerardot sublinia că dacă nota acelui administrator spune adevărul, atunci ea ar reprezenta dovada că o întâlnire între Niccolo Machiavelli şi Leonardo da Vinci a avut într-adevăr loc.

Ea precizează totuşi că atribuirea operei în cauză lui Leonardo da Vinci ar putea fi în acelaşi timp „rodul unei transformări progresive a unei supoziţii într-o afirmaţie”.

În plus, personajul reprezentat în pictură evocă, după spusele sale, „mai mult reprezentări cunoscute ale lui Montaigne decât pe cele ale lui Machiavelli”. O altă problemă: „panoul de lemn pe care a fost pictată opera de artă pare să deţină o regularitate prea mare pentru a putea să dateze din secolul al XVI-lea sau începutul secolului al XVII-lea”.

Însă, restaurarea acestei picturi la Berlin în anii 1890 ar fi putut la rândul ei „să falsifice percepţia” asupra lucrării şi „să îi fi alterat aspectul ei original”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare