Home Economie Agricultura Krónika: Mircea Diacon, cunoscut pentru manifestările sale antimaghiare, a fost avansat

Krónika: Mircea Diacon, cunoscut pentru manifestările sale antimaghiare, a fost avansat

0

Mircea Diacon, cunoscut pentru manifestările sale antimaghiare, a fost numit comisar regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Centru Braşov (CRPC RC Braşov), anterior fiind şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor din judeţul Covasna (CJPC Covasna), titrează în ediţia de luni cotidianul transilvănean Krónika.

Pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor, pe pagina privind structura şi conducerea
instituţiei, lângă numele lui Diacon, apare că a fost promovat, iar
fostul comisar al CRPC RC Braşov, Claudiu Susanu, a fost numit în
fruntea CRPC RV Timiş. Diacon, pe lângă judeţele din Ţinutul
Secuiesc, coordonează activitatea protecţiei consumatorilor şi în
judeţele Braşov, Sibiu şi Alba, iar de Susanu aparţin judeţele
Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.

Presa maghiară din Transilvania şi Serviciul de Asistenţă
Juridică în Domeniul Minorităţilor “Mikó Imre” au abordat de mai
multe ori subiecte legate de manifestările antimaghiare ale celor
doi comisari pentru protecţia consumatorilor.

Mircea Diacon a ajuns în centrul atenţiei presei maghiare după
ce, în 2014, a somat un magazin de produse din carne să îndepărteze
de pe etichetele produselor inscripţia “székely ízek” (gusturi
secuieşti). Atunci, inspectorul a explicat că despre gusturi
secuieşti poate vorbi doar cel care “a gustat deja un secui”. În
august 2015, inspectorul OPC a fost deranjat de autocolantele SIC
lipite pe unele taximetre din Sfântu Gheorghe. În opinia sa,
autocolantul care reprezenta Ţinutul Secuiesc era reclamă şi nu
putea fi aplicat pe taximetre decât în baza unui contract de
publicitate. Într-o inspecţie desfăşurată într-o tabără gratuită
organizată pentru participanţii orelor de religie unitariană (în
limba maghiară), Mircea Diacon a obiectat, printre altele, că nu
există regulamentul de tabără în limba română.

Claudiu Susanu a fost acuzat, printre altele, de faptul că a
fost părtinitor în 2017, în scandalul dintr-un magazin din Odorheiu
Secuiesc. Atunci un vlogger a distribuit pe internet un clip care
voia să demonstreze că la Odorheiu Secuiesc, la punctul grill de la
un renumit lanţ de supermarketuri, nu ar fi fost servit din cauza
faptului că s-ar fi adresat vânzătoarei în limba română. Mai
târziu, s-a adeverit că motivul pentru care persoana în cauză nu a
fost servit a fost faptul că nu începuse încă programul de lucru cu
publicul, şi nu pentru că era român. În plus, scena prezentată în
film era deja cea de-a treia încercare a sa de a face cumpărături
înainte de deschiderea punctului grill.

Ad

Exit mobile version