Home Dezvaluiri Kovesi și Orwell

Kovesi și Orwell

0

de judecător Florica Roman, preluare blog

Reactia fostului procuror-sef DNA Laura Codruta Kovesi la citarea acesteia in calitate de suspect la Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie este socanta si ipocrita, cu atat mai mult cu cat vine din partea unei persoane care cunoaste – sau ar trebui sa cunoasca – obligatiile impuse procurorilor de Codul de procedura penala.

In seara zilei de 13.02.2019, dupa ora 21:00, toate posturile tv au vuit despre informatia ca fostul procuror sef al DNA Laura Codruta Kovesi a fost citata in calitate de suspect, pentru data de 15.02.2019, la Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie.

Diferit de modul cum astfel de citari erau aduse la cunostinta publicului pe timpul cand DNA era condus de catre Laura Codruta Kovesi, de data aceasta anuntul citarii a fost facut public de insasi fostul procuror sef DNA.

Aceasta, la circa o ora dupa ce a fost citata oficial de un politist, dupa cum ea insasi a spus, a ales de buna voie sa aiba o serie de interventii publice in care sa anunte ca a fost citata in calitate de suspect. Infractiunile pentru care a devenit suspecta, tot din spusele acesteia, sunt abuz in serviciu, luare de mita si marturie mincinoasa.

Intrebata de jurnalistii din emisiunile pe unde a intervenit telefonic care crede ca este motivul pentru care a fost citata acum, aceasta a declarat ca este o victima a campaniilor de denigrare din presa, care s-au pus in miscare impotriva ei, si ca “jurnalistii stiau dinainte de acest demers”.

Repet insa detaliul esential: fostul procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi a fost citata oficial de Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, iar aceasta a ales de buna voie sa faca publica citatia.

Presa a preluat masiv declaratiile publice ale procurorului Kovesi, precum si apararile acesteia, in care se victimiza ca cineva incearca sa-i submineze obtinerea unui post de procuror european.

Culmea este ca fostul procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi se plange nu despre “cum” a fost citata, ci “de ce” a fost citata la Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, sectie de la care NU s-a scurs in presa nici o informatie despre aceasta citatie.

Modul legal si discret in care a actionat Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie este contrar modului in care proceda frecvent DNA sub conducerea fostului procuror sef Laura Codruta Kovesi, cand se scurgeau informatii din dosare in presa iar persoana afla din ziare ca e subiect al unei investigatii penale ori ca are calitatea de suspect.

Stiu despre aceasta practica abuziva a DNA, de sub conducerea fostului procuror sef Laura Codruta Kovesi, pentru ca eu insami am aflat din presa ca sunt cercetata penal cu 8 luni inainte de a mi se aduce oficial la cunostinta acest fapt. Impreuna cu mine au mai fost cercetati inca 3 judecatori in acel dosar. Ulterior, dupa ce am fost trimisi in judecata iar dosarul a fost restituit la DNA pentru grave vicii de procedura, toti 4 judecatorii am primit clasare pe motiv ca “fapta nu exista”.

In perioada in care citeam in presa despre ancheta la adresa noastra, am facut cereri la DNA, inclusiv la fostul procuror sef Kovesi, pentru a vedea dosarul ori a fi audiati, cereri care ne-au fost respinse.

Cumparam presa oradeana pentru a vedea ce se mai intampla nou in dosarul care ne privea.

In toata acea perioada, terfeliti continuu in presa pentru fapte care nu ne-au fost aduse la cunostinta, eram dati ca exemplu de coruptie in justitie. Dupa ce am fost trimisi in judecata, dosarul nostru a fost mentionat in bilantul anual al DNA ca mare reusita a combaterii coruptiei din justitie.

Nici dupa ce abuzurile din acest dosar au fost constatate de instante, insa, si nici dupa ce chiar DNA a dispus clasarea dosarului in care am fost inculpati, presa mainstrem nu a vorbit despre abuzurile sau intimidarea judecatorilor din acest caz, dupa cum nici DNA nu a dat vreun comunicat cu privire la faptul ca a dispus clasare fata de 4 judecatori pe care i-a anchetat si trimis in judecata pentru fapte care nu au existat.

Inregistrarea cu cei 5 procurori DNA Oradea, facuta publica in ianuarie 2019, a demonstrat ca sub conducerea procurorului sef Laura Codruta Kovesi procurorii DNA Oradea complotau cum sa intimideze judecatorii prin dosare penale contrafacute pentru a “intra frica in ei” si a obtine, astfel, doar solutii favorabile DNA.

Kovesi se plange acum ca este o victima, ca dintr-o data procurorii au devenit dusmanii ei, ca se incearca discreditarea ei, ca este sabotata sa nu ocupe o functie in parchetul european.

Doar cu cateva luni in urma, insa, procurorul Kovesi sustinea sus si tare ca procurorii actioneaza doar in limitele legii, ca sunt si trebuie sa fie independenti, ca nu exista anchete facute la comanda si ca oricine contesta independenta si impartialitatea procurorilor trebuie sa fie sanctionat de CSM pentru ca ataca independenta justitiei in ansamblul sau.

Spre deosebire de modul de lucru al DNA din perioada in care era condusa de fostul procuror sef Laura Codruta Kovesi – cand cei cercetati de DNA aflau din presa acuzatiile, cand erau luati cu sirene si catuse de acasa din fata familiei la crapatul zorilor, cand erau inculpati pe denunturi smulse prin santaj ori pe probe administrate “cu spijinul SRI” –, Sectia pentru Investigarea Infraciunilor din Justitie i-a trimis o citatie discreta, personala, pe care domnia sa a ales sa o faca publica.

Fostul procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi, dupa primirea citatiei, a ales sa se victimizeze. A abdicat de la principiile pe care le-a clamat constant, privind independenta procurorilor, lupta anticoruptie, declaratii in care sustinea ca suspectii, inculpatii si condamnatii penali ataca justitia prin faptul ca critica, comenteaza, contesta acuzatiile care li se aduc.

Fostul procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi a atacat procurorii, colegii sai, care au citat-o perfect legal si, in acelasi timp, discret.

Brusc, sistemul judiciar care era socotit de fostul procuror sef DNA Kovesi fara pata, iar orice critica la adresa acestuia era socotita ca o aparare a “penalilor” ori un atac la independenta sa, a devenit un sistem abuziv, care alege “tinte” si foloseste anchetele penale pentru a-i indeparta pe “nedoriti”.

Toata aceasta schimbare fundamentala de perceptie se datoreaza faptului ca doamna Kovesi a fost ea insasi citata ca suspecta intr-o ancheta penala. Culmea absurdului este insa faptul ca, in cazul sau, procurorii chiar au procedat profesionist, dispunand citarea discret, conform Codului de procedura penala.

Pentru cei fara studii juridice, este important de stiut ca procurorii au obligatia de a dispune efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de o persoana, care dobandeste calitatea de suspect, atunci cand “există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală” (art. 305 alin. (3) CPP) . Obligatia aceasta a procurorilor se aplica si in cazul doamnei Kovesi.

Fostul procuror sef DNA putea actiona in continuare demn si profesionist, mergand pur si simplu la parchet pentru a da o declaratie care sa lamureasca acuzatiile ce i se aduc. Aceasta a ales insa aceeasi conduita pe care a avut-o si ca procuror sef DNA, a iesirilor publice galagioase, a victimizarii, pentru ca, in zgomotul general creat, cetatenii sa nu vada adevarul.

Iesirea publica a fostului procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi arata ca aceasta chiar crede orwellian ca este mai egala ca altii in fata legii. Ca ea nu poate fi trasa vreodata la raspundere deoarece tot ce a facut este de necontestat, pentru ca ea a luptat cu coruptia iar orice altceva este subsidiar, chiar si incalcarile grosolane ale legii pe care le-a facut in numele luptei anticoruptie, devenita ideologie.

Pentru ideologi nu conteaza realitatea si oamenii, ci doar utopiile in care cred.

In numele acestei anticoruptii ridicata la rang de ideologie de catre Kovesi si adulatorii ei din presa, politica, ambasade ori ONG-uri, s-au facut victime umane, oameni obisnuiti, necunoscuti publicului larg, anonimi, dar reali, pe care i-a distrus sistemul promovat de fostul procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi.

Acele victime “colaterale”, cum le numea Dan Tapalaga, nu au reprezentat vreodata pentru acest sistem odios decat esecuri sacaitoare pe care statistica triumfalista a DNA a incercat sa le camufleze, sa le minimalizeze, sub eticheta de “achitari sub media europeana”.

Diferenta este ca anchetele penale din celelalte tari europene nu sunt la fel cu anchetele facute de DNA, pe vremea cand institutia era condusa de Laura Codruta Kovesi, cu zornait de catuse, umilirea publica a celor anchetati, incalcarea grosolana a legii de catre procurori si multe altele.

Ca si oricarui calau sau tartor, insa, care a crezut ca detine puterea absoluta pentru eternitate, problema fostului procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi este ca nu ii vine sa creada ca poate fi trasa vreodata la raspundere pentru ceea ce a facut.

Eu ii spun sa aiba incredere in justitie, deoarece nimeni nu este mai presus de lege. Nici chiar domnia sa.

Ad

Exit mobile version